Orașul din România unde polițiștii vor confisca banii cerșetorilor

62042987

Consilierii locali din Arad au adoptat, miercuri, proiectul de hotărâre propus de Primărie prin care sunt crescute amenzile pentru cerşetorie, iar veniturile obţinute prin apelarea la mila publică sunt confiscate de către poliţiştii locali.

Proiectul a întrunit unanimitate de voturi în şedinţa Consiliului Local Arad, măsurile având drept scop reducerea fenomenului cerşetoriei în oraş.

Hotărârea adoptată de consilieri prevede sancţiuni mai aspre pentru persoanele care apelează la mila publicului, respectiv triplarea cuantumului amenzilor şi confiscarea sumelor rezultate din cerşetorie, bani care vor fi transformaţi în venit la bugetul local.

"Hotărârea adoptată prevede nu doar o majorare semnificativă a amenzilor pentru cei care sunt prinşi cerşind, dar, mai mult decât atât, va da posibilitatea poliţiştilor locali, împuterniciţi în acest scop, să confişte banii obţinuţi de către cerşetori din această activitate. Este una din măsurile prin care încercăm să oprim acest fenomen şi cred că va da rezultate, aşa cum a dat şi în Cluj-Napoca, unde se aplică o astfel de măsură de câţiva ani. Este modelul pe care l-am folosit şi noi în elaborarea proiectului aprobat cu unanimitate de voturi", a declarat, în urma şedinţei, primarul interimar al municipiului, Călin Bibarţ, potrivit Agerpres.

Edilul a spus că, în paralel, se vor aplica mai multe măsuri menite să oprească "acest val de oameni ai străzii care produc un disconfort arădenilor, dar şi o imagine negativă oraşului".

Între măsurile adoptate recent, se numără obligarea cerşetorilor care au acumulat mai multe amenzi neplătite să presteze muncă în folosul comunităţii. Totodată, Primăria Arad, Poliţia Locală, Direcţia de Asistenţă Socială şi Episcopia Ortodoxă vor colabora în cadrul unui proiect ce se va desfăşura în premieră în municipiu, prin care se va încerca reintegrarea socială a cerşetorilor şi oamenilor străzii sau trimiterea lor în judeţele din care au venit în Arad, unde vor fi contactate autorităţile locale pentru reintegrare în familii sau în comunităţi.

Pentru ca toate măsurile să aibă efect, autorităţile fac un apel la populaţie "să renunţe la obiceiul de a oferi cerşetorilor sume de bani şi să anunţe prezenţa lor pe străzile din municipiu".

Primăria estimează că în jur de 100 de cerşetori sunt prezenţi în fiecare zi pe străzile din Arad, număr care nu a mai fost întâlnit niciodată după 1990.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62071056
Precizările Agenției de Medicamente din SUA după îmbolnăvirile legate de vaping

Agenţia Alimentelor şi Medicamentelor din SUA (FDA) afirmă, referitor la cazurile de îmbolnăvire a unor utilizatori de vaping din SUA, că îmbolnăvirile sunt cauzate de utilizarea lichidelor cu extract de marijuana procurate de pe piaţa neagră.

62076266
O fisură de 15 metri a apărut pe autostrada Lugoj-Deva. Reacția CNAIR

O fisură de 15 metri lungime şi un centimetru lăţime a apărut pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, la km 57+100, fiind vorba despre o problemă de terasament.

62076260
Complexul ”Europa”, un munte de gunoaie. Mai sunt de dărâmat peste 26.000 de mp

Proprietarii terenului pe care a funcţionat cel mai mare depozit din ţară, Europa, continuă demersurile pentru a demola ce a mai rămas din complex.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.