Un olandez stabilit în Cluj a escrocat o bulgăroaică cunoscută pe Tinder. Aceasta și-a vândut casa și i-a dat banii

×
Publicitate

Un olandez stabilit în Cluj a reușit să stoarcă de bani de la o femeie din Bulgaria, după ce i-a atras atenția pe Tinder. În mai puțin de 3 luni, a convins-o să își vândă apartamentul și să-i pună în cont aproape 60 mii de euro.

În Cluj, individul lucra în domeniul IT, și după ce a fost reținut de poliţie, a fost predat autorităților bulgare pentru anchetă.

În vârstă de 61 de ani, olandezul s-a folosit de o identitate falsă pe Tinder ca să atragă atenția unei femei din Plovdiv - al doilea oraș ca mărime din Bulgaria. După câteva zile de discuții în online, cei doi s-au mutat împreună în apartamentul ei. Apoi, sub pretextul că îi va oferi un trai de vis în Africa, bărbatul i-a cerut femeii să își vândă locuința și când ea a făcut asta el a dispărut cu banii. În total, aproape 60 de mii de euro.

Cetățeanul olandez a dispărut din Bulgaria și s-ar fi mutat în comună Floreşti din județul Cluj. Aici ar fi stat într-un apartament în chirie de unde lucra în domeniul IT.

La începutul lunii, cetățeanul olandez a fost predat anchetatorilor din Bulgaria.

Polițiștii spun că în ultima perioadă au constatat o creștere a cazurilor de femei înșelate de bărbați pe care îi cunosc pe internet.

De curând, un individ de 27 de ani a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare de magistrații Curții de Apel din Cluj după ce a şantajat două studente pe care le racolase pe Tinder.

Olandezul prins în Cluj se află acum în custodia autorităților din Bulgaria.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61669091
Firmele din România, afectate de costurile mari din energie. Angajații riscă să piardă locurile de muncă
Costurile mari din energie afectează firmele, iar unii oameni de afaceri spun că se vor vedea nevoiți să renunțe la o parte din angajați sau chiar să își închidă activitatea.  
62242516
Schimbări în programul ''Rabla pentru electrocasnice''. Ce produse nu vor mai putea fi cumpărate
Programul ''Rabla pentru electrocasnice'' vine cu schimbări. Oamenii nu vor mai putea să îşi cumpere televizoare, iar voucherele emise de stat, vor putea fi folosite doar 7 zile, nu 15, ca până acum.
62242485
Un profesor din Iași ar fi violat o elevă de 15 ani. Surse: I-ar fi dat elevei substanțe care i-au indus amețeala
Un profesor de desen din orașul Hârlău a fost arestat după ce a violat o elevă. Fata are 15 ani și lua cursuri de pictură la ''Clubul Copiilor'' din localitate pe care cadrul didactic îl conducea.