Un muncitor a murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc în construcții, în Timiș. Au fost deschise anchete

×
Publicitate

Un bărbat de 51 de ani a sfârșit tragic, după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc din Timișoara aflat în construcții. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru victimă. Polițiștii și inspectorii în muncă au deschis anchete.

Tragedia s-a petrecut într-un cartier al Timișoarei aflat în construcții. Bărbatul de 51 de ani lucra de pe o schelă la zidăria clădirii de la etajul 5.

Într-o fracțiune de secundă, s-a dezechilibrat și a căzut în gol de la aproximativ 20 de metri. Colegii l-au găsit inconștient după câteva minute.

Muncitor: Noi lucram doar aici. Un coleg de-al nostru s-a dus în spate să vadă ce s-a auzit. Așa ne-am dat seama. S-a dus și l-a văzut jos, că altfel, jumătate de oră, o oră, nu știa nimeni de el. I-o fi fost rău, i-o venit rău.

La fața locului au ajuns salvatorii.

Zorița Mircov, purtător de cuvânt ISU Timiș: Din nefericire, victima prezenta leziuni incompatibile cu viața. Bărbatul a fost declarat decedat de către medicul de pe echipajul SMURD.

Ce spune ITM

Atât polițiștii, cât și inspectorii ITM Timiș au deschis anchete.

Adrian Ivan, inspector de muncă SSM Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș: Lucrătorul era echipat cu echipamentul individual de protecție. Nu necesita purtarea unei centuri de siguranță. Restul avea, salopetă, bocanci

Maria Mitroi, purtător de cuvânt IPJ Timiș: Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost dus la Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62557279
Rogobete: Se lucrează la o regândire a atribuţiilor DSP-urilor. S-a pierdut total controlul administrativ şi legislativ

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, vineri, că se lucrează la o reorganizare a Direcţiilor de Sănătate Publică, cu separarea clară între sănătatea publică şi inspecţia sanitară, precum şi schimbarea modalităţii de avizare sanitară.

62535370
Accident naval pe Dunăre. O ambarcațiune a lovit o barjă, în Galați. Un bărbat a fost găsit inconștient

Trei persoane, printre care și un copil, au fost implicate vineri seară într-un accident pe Dunăre, la Galați, după ce ambarcațiunea în care se aflau a lovit o barjă.

62584922
Ziua Armatei României 2025. Ceremonii militare şi religioase, parade și restricții de trafic în București

Ziua Armatei României va fi sărbătorită, sâmbătă, în principalele garnizoane din ţară, dar şi în bazele militare din afara ţării şi în teatrele de operaţii.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.