Un fost judecator arestat pentru luare de mita, despagubit de CEDO pentru conditiile de detentie

60543852

Constantin Cristian Catana, fost judecator la Piatra Neamt, condamnat in 2004 pentru luare de mita, ar urma sa primeasca 4.900 de euro de la statul roman.

El a dat in judecata Romania pentru conditiile de detentie in care a stat in arest preventiv si nerespectarea dreptului la aparare, potrivit unei decizii a CEDO.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a decis marti ca statul roman sa il despagubeasca pe Catana, care, ulterior condamnarii din 2004 la trei ani de inchisoare cu suspendare, a practicat avocatura, fiind condamnat definitiv, in noiembrie 2011, la sase ani de inchisoare cu executare, pentru fapte de coruptie.

Potrivit deciziei CEDO, reclamantul era, in 2004, judecator la Judecatoria Piatra Neamt. Un inculpat al carui caz era pe rolul acestei instante, B. C. V, l-a denuntat pe Catana la Directia Nationala Anticoruptie Bacau, sustinand ca acesta i-a cerut bani ca sa dea o decizie favorabila in cazul sau. DNA a autorizat imediat inregistrarea convorbirilor telefonice intre Catana si B. C. V. si a organizat un flagrant delict, Catana fiind surprins luand banii si trimis in judecata de procurorii anticoruptie. La cererea DNA, Curtea de Apel Bacau a dispus arestarea preventiva a reclamantului pentru 25 de zile, la 19 octombrie 2004.

La 4 decembrie 2006, Curtea de Apel Ploiesti l-a condamnat pe Catana pentru luare de mita la trei ani de inchisoare cu suspendare.

Catana s-a plans la CEDO, in 2005, ca in perioada 19 octombrie 2004 - 7 ianuarie 2005, a fost inchis intr-o celula de 12,54 de metri patrati, cu patru paturi, care nu avea grup sanitar propriu si nu era racordata la apa curenta. In plus, a mai spus acesta in plangere, nu putea merge la toaleta decat de trei ori pe zi, dupa un program prestabilit, si nu intre orele 22.00 - 5.00, incaperea unde putea face dus nu era bine incalzita, nu avea suficienta lumina in celula si nu a iesit deloc sa se plimbe in aer liber pe perioada arestului. El s-a plans totodata ca a fost inchis cu persoane condamnate, desi el era magistrat si ar fi trebuit sa fie inchis intr-un loc cu regim special.

De asemenea, el a reclamat ca nu s-au luat masurile necesare pentru a se asigura prezenta sa in fata Inaltei Curti, cand s-a judecat recursul DNA, ca nu i-a fost respectat dreptul la prezumtia de nevinovatie si nici cel la viata privata, intrucat a fost fotografiat si filmat de presa in ziua arestarii.

In plangerea la CEDO, Catana a cerut sa i se plateasca 2,25 de milioane de euro, cu titlul de daune morale, 230.000 de euro - daune materiale, reprezentand salariile pe care nu le-a luat din cauza procedurii demarate contra lui, precum si un credit pe care il contractase, si 1.000 de euro, reprezentand cheltuieli de judecata.

Curtea a decis ca au fost incalcate in acest caz articolele 3 - interzicerea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante - si 5, alineatul 4, potrivit caruia "orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detentie are dreptul sa introduca recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detentiei sale si sa dispuna eliberarea sa daca detentia este ilegala".

Astfel, CEDO a dispus ca reclamantului sa-i fie platita suma de 3.900 de euro, cu titlul de prejudiciu moral, precum si cheltuielile de judecata, in cuantum de 1.000 de euro.

In 2006, avocatul Constantin Catana din Baroul Neamt a fost condamnat definitiv la sase ani de inchisoare pentru mai multe fapte de coruptie.

Potrivit anchetatorilor Directiei Nationale Anticoruptie, in perioada septembrie - 30 noiembrie 2010, Catana a pretins de la doi denuntatori 1.000 de euro sau echivalentul in lei al acestei sume, pentru a-si exercita influenta pe care a lasat sa se creada ca o are asupra magistratilor de la Judecatoria Piatra Neamt.

Avocatul a solicitat aceasta suma de bani pretinzand ca va asigura solutionarea mai rapida si in mod favorabil a unui dosar civil in care una dintre persoanele denuntatoare avea calitatea de reclamant. El a dat de inteles denuntatorilor ca suma de 1.000 euro este destinata magistratului investit cu solutionarea acestui dosar.

Dosarul viza revendicarea unui teren si a constructiilor aferente situate in municipiul Piatra Neamt.

In 3 decembrie 2010, Constantin Cristian Catana a fost prins in flagrant de catre procurorii anticoruptie, dupa ce a primit de la unul dintre denuntatori suma de 1.000 euro.

Procurorii anticoruptie au dispus atunci retinerea lui Constantin Cristian Catana pe o perioada de 24 de ore, iar in 4 decembrie 2010, Curtea de Apel Bacau a dispus arestarea preventiva a avocatului.

Articol recomandat de sport.ro
Ce a făcut Virginia Fonseca, imediat după ce s-a despărțit de Vinicius: ”Ce zi incredibilă!”
Ce a făcut Virginia Fonseca, imediat după ce s-a despărțit de Vinicius: ”Ce zi incredibilă!”
Citește și...
Percheziții în cinci județe. Administratorul unei unități de cazare a emis facturi false în valoare de un milion de lei

Administratorul unei unităţi de cazare a fost reţinut într-un dosar de înşelăciune cu un prejudiciu de un milion de lei, în care au avut loc 27 de percheziţii în judeţele Maramureş, Cluj, Bihor, Bistriţa-Năsăud şi Satu Mare.

Un expert în energie susține că Bolojan are dreptate în scandalul Doicești: Vom plăti cu toții costurile centralei SMR

Analista de politici publice în energie și infrastructură Ana Otilia Nuțu consideră că premierul interimar Ilie Bolojan are dreptate atunci când pune sub semnul întrebării proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești.

O nouă autostradă prin munți va fi construită în România. Va costa 7,74 miliarde de lei

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avizat, joi, în cadrul şedinţei Consiliului Tehnico-economic (CTE), studiul de fezabilitate pentru Autostrada Braşov - Făgăraş, informează CNAIR într-un comunicat.

Recomandări
Ce a răspuns ministrul Oana Țoiu, întrebată ce alege între ”pro-european” și ”pro-occidental”: ”Există o dezbatere”

Oana Țoiu, ministrul de Externe, a clarificat ce înseamnă pentru România să fie pro-europeană într-un moment în care tensiunile dintre UE și administrația americană pun la încercare alianțele tradiționale.

Consultări la Cotroceni cu parlamentarii neafiliați. Ce noi scenarii și majorități se conturează pentru noul Guvern

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu parlamentarii care nu mai sunt afiliați partidelor pe listele cărora au fost aleși în Parlament - precum SOS, POT și AUR.

Românii vor putea reclama anonim tăierile ilegale și braconajul. Până acum, sesizările erau clasate

Românii vor putea reclama anonim activități suspecte din păduri, printr-o nouă platformă anunțată de șeful Gărzii Forestiere Naționale, George Gârbacea, în exclusivitate la PRO Verde.