Agenții vor să stabilească dacă mai este apt pentru a conduce și dacă a pus sau nu în pericol viețile celorlalți, în trafic.

Secvențele filmate de un șofer, într-o benzinărie din Brăila, arată cum un bărbat se deplasează spre mașină cu mare greutate, cu ajutorul unui baston. Merge încet, cu prudență, până ajunge în dreptul portierei. Apoi se urcă anevoios la volan și pornește la drum. În mediul online, înregistrarea a generat mai multe reacții, iar polițiștii s-au sesizat și au reușit să dea de urma șoferului.

Andra Elena Turcu, purtător de cuvânt IPJ Brăila:Polițiștii rutieri desfășoară activități cu privire la capacitatea de a conduce a șoferilor din punct de vedere al aptitudinilor medicale, în situația prezentată fiind demarate verificări cu privire la imaginile apărute în spațiul public.”

Bărbatul de 58 de ani va fi nevoit să meargă la un control medical, pentru o reevaluare a capacităților sale de a conduce.

Citește și
Statul are cu peste 30.000 de bugetari mai puțin decât anul trecut. Topul ministerelor după numărul de angajați
Statul are cu peste 30.000 de bugetari mai puțin decât anul trecut. Topul ministerelor după numărul de angajați

Andrei Potra, specialist în conducere defensivă: „Trebuie să ne asigurăm că atunci când conducem putem apăsa puternic frâna în cazul unei frânări de urgență, să putem evita un obstacol. Cât timp putem opera controalele vehiculului într-o manieră de siguranță, putem circula și cu probleme medicale avizate.”

Potrivit Poliției Române, anul trecut au fost retrase, din motive medicale, peste 6.600 de permise de conducere - de patru ori mai multe, comparativ cu 2024.

Iuri Stan, reprezentant clinică medicală: „Medicul de familie este primul care cunoaște problema pacientului respectiv și anunță imediat Poliția Rutieră. Dacă este o problemă pe o perioadă determinată este trimis la comisia medicală, după care dă din nou actele, un examen și reia posibilitatea de a conduce.”

Chiar și atunci când pacientul nu este diagnosticat, medicii de familie trebuie să observe primele semne care ar putea să pună probleme de siguranță, în trafic.

Dr. Mihai Stan, medic de familie: „Eu trebuie să precizez că este sub tratament și poate conduce sunt persoane la 70 de ani sănătoase care pot conduce, sau persoane de 40-50 de ani cărora li se interzice de specialist dreptul de a conduce.”

Potrivit legii, medicii au obligația să anunțe autoritățile, în cazul în care un pacient suferă de afecțiuni care îl fac inapt să conducă pe drumurile publice - fie și pentru o perioadă limitată.