Piloții unui avion Air Canada au murit după ce au lovit o mașină de pompieri pe pista aeroportului, în New York

×
Publicitate

Un avion de pasageri al companiei Air Canada a lovit cu o maşină de pompieri pe pista aeroportului LaGuardia, în New york. Piloții au murit și zeci de persoane sunt rănite.

Biroul de relaţii cu presa al Departamentului de Poliţie din New York a confirmat coliziunea dintre un avion şi ceea ce părea a fi un vehicul al Autorităţii Portuare din New York, dar nu a furnizat nicio informaţie cu privire la răniţi, scrie NBC News, potrivit News.ro.

Pilotul şi copilotul au murit, după ce au ajuns la spital în stare gravă și cel puțin 40 de oameni au fost răniți în impact.

Vehiculul Autorităţii Portuare era o maşină de pompieri condusă de poliţişti, potrivit surselor.

Sursele au mai declarat că 76 de pasageri şi patru membri ai echipajului se aflau la bordul avionului, care se afla la finalul aterizării şi se deplasa cu aproximativ 50 km/h când a avut loc coliziunea.

În imaginile surprinse de martori se vede că partea din față a aeronavei a fost serios avariată. Autoritățile au transmis că autospeciala de pompieri a Autorității Aeroportuare se afla în misiune, când a fost lovită. 

Administraţia Federală a Aviaţiei a declarat că avionul este un Bombardier CRJ-900 cu două motoare, operat de Air Canada Express din Montreal. Accidentul s-a produs pe pista 4 a aeroportului LaGuardia în jurul orei locale 23:45 (luni, ora 5.45, ora României).

FAA, autoritatea pentru aviaţie din SUA, a declarat că investighează accidentul.

Un videoclip postat pe reţelele de socializare arată un avion de pasageri pe pistă, cu cabina ridicată şi partea inferioară a fuselajului din faţă distrusă.

Aeroportul a fost închis, iar zborurile au fost suspendate din cauza unei urgenţe aeronautice, potrivit Administraţiei Federale a Aviaţiei.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
Trump sua
ANALIZĂ, alegerile „midterm”. Republicanii din SUA se confruntă cu un test decisiv, din cauza deciziilor lui Donald Trump
Pentru președintele Donald Trump, alegerile din această săptămână se învârt în jurul lui. Pentru colegii săi republicani, riscul este ca alegătorii să îi penalizeze la vot tocmai din cauza lui, se arată într-o analiză realizată de Associated Press.
Ryanair
Ryanair ar putea îngheța salariile pentru a face față scumpirii combustibilului. Ce se întâmplă cu prețul biletelor
Ryanair ia în calcul înghețarea salariilor, reducerea numărului de membri ai echipajelor de la bord și extinderea utilizării inteligenței artificiale, în cadrul unui plan de reducere a costurilor.
62570683
Guvernul Meloni va tăia aproape 7.000 de posturi din școli, pe fondul scăderii natalității. Sindicatele au ieșit în stradă
Guvernul italian reduce numărul profesorilor și al personalului auxiliar din școli, pe fondul scăderii natalității. Decizia a stârnit proteste din partea sindicatelor, directorilor și opoziției, transmite Reuters.