Conducătorul autospecialei încerca să iasă, cu spatele, din curtea de unde a fost preluată o femeie de 76 de ani. Cel mai probabil, nu l-a observat pe pietonul care tocmai părăsise aceeași gospodărie.
Polițiștii au deschis un dosar penal, iar Serviciul Județean de Ambulanță a anunțat că toți șoferii vor fi reinstruiți în privința circulației pe drumurile publice.
Tragedia s-a petrecut în comuna Popești, de unde ambulanța a preluat o pacientă de 76 de ani, cu afecțiuni cardiace. Șoferul încerca să iasă cu autospeciala din curte, cu spatele. Bărbatul de 65 de ani abia ieșise din aceeași gospodărie, cu o găleată de apă în mână.
Mihai Puiu, vărul victimei: A dat ambulanța înapoi, el era cu găleata de apă și l-a izbit. Când a dat înapoi, nu o fi văzut în oglinzi.
Mihai Arustei, fiul pacientei: A luat-o pe mama la spital și, în timpul acela, a dat cu mașina peste omul ăsta. Eu am zis că are pană. Când colo, a intrat mașina peste omul ăsta.
Asistentul de pe ambulanță a început imediat manevrele de resuscitare, până la sosirea unui al doilea echipaj. Însă în ciuda oricărui efort, bărbatul nu a supraviețuit.
Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță a început o anchetă internă, în urma accidentului tragic.