Un bărbat de 42 de ani dat dispărut a fost găsit mort în apele râului Cricovul Dulce. Plecase de la o stână vineri

62563205
Pro TV

Un bărbat de 42 de ani, care vineri a fost dat dispărut, după ce a plecat de la o stână, a fost găsit mort, sâmbătă, în albia unui râu. Primele date indică faptul că pe trupul său nu sunt semne de violenţă.

Dispariţia bărbatului în vârstă de 42 de ani a fost semnalată la Poliţia Dâmboviţa vineri, 9 ianuarie, în jurul orei 11:00.

Persoana are a anunţat dispariţia a precizat că bărbatul, care lucra la o stână din afara localităţii Ungureni, nu a mai fost găsit.

Poliţiştii, împreună cu un câine de serviciu, dar şi cu pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, au demarat acţiuni de căutarea bărbatului în zona stânei, precum şi în proximitatea acesteia. Dispărutul a fost găsit fătă viaţă, în apele râului Cricovul Dulce, anunţă, sâmbătă, Poliţia judeţeană Dâmboviţa.

„Din nefericire, echipajele medicale au constatat decesul bărbatului. Cu ocazia examinării corpului acestuia, nu au fost identificate urme de violenţă sau alte leziuni, cadavrul fiind ridicat de către reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală Dâmboviţa în vederea efectuării necropsiei”, anunţă Poliţia.

Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în cadrul căruia fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs decesul bărbatului.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62580136
„Firma de curierat falsă”, noua înșelătorie de pe WhatsApp. Victimele ajung să rămână fără toți banii din conturi
O nouă înşelătorie prin intermediul aplicaţiei de mesagerie WhatsApp a început să facă victime în România. Este vorba despre un link care, aparent, ar fi primit din partea unei firme de curierat şi care, odată accesat, ar transmite date despre un colet.
62317682
Anunțul autorităților din Sinaia: nu se schiază din cauza înghețului și viscolului. Instalațiile care funcționează parțial
Domeniul schiabil din stațiunea Sinaia rămâne închis și sâmbătă, din cauza problemelor provocate de îngheț și viscol asupra instalațiilor de transport pe cablu. Administratorii au anunțat că nu se comercializează cartele de tip schi-pass.
62605075
Momente de panică în județul Mureș. Un autocar în care erau aproape 50 de oameni a luat foc
Un autocar în care se aflau aproape 50 de persoane a luat foc, sâmbătă, pe o şosea din judeţul Mureş. Datele transmise de echipajele de salvare de la faţa locului arată că în urma evenimentului nu sunt victime.