"Un bărbat de cetăţenie bulgară, în vârstă de 46 de ani, a condus un autotren pe E70 dinspre localitatea Jena spre Lugoj, iar la un moment dat, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din judeţul Caraş-Severin", a transmis, vineri, IPJ Timiş.

Instituţia precizează că, în urma impactului, bărbatul de 69 de ani a fost aruncat din autoturism în afara şoselei şi a murit.

"Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, acesta a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate", a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Citește și
Doi turişti rătăciţi în Munţii Buzăului au fost salvaţi de jandarmii montani după o intervenţie dificilă