Bucuria de a fi din nou în siguranță a fost, totuși, umbrită de dezamăgirea față de autorități. Oamenii spun că au fost nevoiți să acopere, din banii lor, cheltuiala pentru întoarcerea în țară.
Primul avion a aterizat pe aeroportul Otopeni în jurul orei 2. Aproximativ două ore mai târziu, și-au făcut apariția și pasagerii celei de-a doua curse. După câteva zile de foc, mulți călători au răsuflat ușurați.
Bărbat: ”A fost groaznic, pentru că de fiecare dată simțeam bubuiturile, se zguduia hotelul cu noi”.
Au fost și turiști care nu au avut aceleași temeri.
Bărbat: ”Nu ne-a fost teamă, am fost pe teritoriul Cisiordaniei cum ar fi, într-o zonă cât de cât safe”.
”Femeie: Ne-am descurcat.
Reporter: V-a fost frică?
Femeie: Nu, cu Dumnezeu înainte”.
”Femeie: A fost foarte liniștit. Fără grijă.
Reporter: Cine v-a anunțat de repatriere?
Femeie: Preoții, grupul cu care am fost, preoții.
Reporter: Câți erați?
Femeie: 300 în Bethleem, toți în același hotel cazați, totul bine.
Reporter: Și ambasada, consulatul?
Femeie: Păi ne-au ajutat, ne-au trimis în Egipt, în Cairo. De acolo ne-au dat avion și am venit acasă.
Reporter: V-au dat și cazare?
Femeie: Da, sigur, sigur că da”.
Pe buzele multora a fost nemulțumirea față de felul în care a fost gestionată situația. Oamenii spun că au primit prea puțin sprijin de la autorități.
Bărbat: ”Statul român n-a plătit nimic, agențiile noastre ne-au asigurat cazarea, masa, atât în Bethleem cât și în Cairo, transportul din Bethleem până în Cairo, oamenii și-au achitat singuri biletele de avion către Tarom. Costurile au fost toate suportate de către agenții și de către turiști”.
Turist român, după ce a fost scos din zona de război: ”Ne-a durut că nu a venit nimeni să ne scoată de acolo”
Bărbat: ”Ce ne-a durut mai tare a fost că nu a venit nimeni să ne scoată de acolo, ci ne-am cumpărat singuri biletele de avion. Și ni s-a spus că de fapt statul a trimis pentru noi să ne expatrieze. Nu ne-au expatriat ei, ne-am expatriat noi singuri pe banii noștri”.
”Femeie: Agenția a trimis, a făcut rost de autocare din banii agenției, agenția ne-a ținut la hotel, agenția ne-a dat mâncare, agenția a avut grijă de noi.
Reporter: De la consulat ce v-au spus?
Femeie: Nu au spus nimic, au spus că or să trimită avioane, dar deocamdată nu are timp de noi”.
Bătrână: ”Multe nu știu... Dar am înțeles că nu ne-a ajutat Guvernul”.
Recunoscători au fost însă apropiații turiștilor, care abia au așteptat să-i vadă în țară, nevătămați.
Femeie: ”Cu emoții. Mulțumim lui Dumnezeu că au ajuns în siguranță”.
În zilele următoare vor fi organizate și alte zboruri de recuperare a românilor rămași în zona de conflict.
Oana Țoiu: ”Mai sunt câteva state care au în acest moment în curs sau în planificare zboruri de repatriere asistată”.
România a activat mecanismul civil european
Guvernul a anunţat că situaţia cetăţenilor români blocaţi în zona limitrofă Iranului din cauza conflictului din regiune a fost analizată luni în şedinţa convocată de prim-ministrul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.
”Autorităţile române îşi vor concentra eforturile pentru aducerea în ţară în siguranţă, cu prioritate, a cetăţenilor români aflaţi în zona de risc. Astfel, în această seară, vor ajunge la Bucureşti cetăţeni români din Statul Israel, la bordul a două aeronave care vin din Egipt, ţară care are deschis spaţiul aerian. Până în Egipt, aceste persoane au fost transportate pe cale terestră cu sprijinul statului român şi datorită eforturilor diplomaţilor români. În perioada următoare, vor fi organizate alte zboruri pentru aducerea în ţară, în siguranţă, a pelerinilor şi cetăţenilor români aflaţi în Israel, care au solicitat sprijin consular”, se arată în comunicatul oficial.
De asemenea, autorităţile române pregătesc repatrierea cetăţenilor români aflaţi în alte state din Orientul Mijlociu afectate de război.
”Prioritate vor avea copiii şi cazurile medicale. În acest scop, astăzi, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Afacerilor Externe se vor întâlni cu reprezentanţii companiilor aeriene de transport pentru organizarea aducerii în ţară a cetăţenilor români din statele afectate de război, atunci când repatrierea va fi posibilă în condiţii de siguranţă. Tot astăzi, Ministerul Economiei şi Ministerul Afacerilor Externe se întâlnesc cu reprezentanţii agenţiilor de turism, prin intermediul cărora cetăţenii români au ajuns în zona afectată de conflict, în calitate de turişti”, mai anunţă Executivul.
Guvernul precizează că autorităţile române, reprezentanţii operatorilor de transport aerian şi cei ai agenţiilor de turism vor colabora, în baza obligaţiilor legale, pentru aducerea în ţară a turiştilor români sau a cetăţenilor români care muncesc în aceste ţări şi solicită sprijinul statului.
”De asemenea, România va activa, alături de alte state membre ale Uniunii Europene, mecanismul civil european pentru repatrierea cetăţenilor români. Autorităţile române, prin serviciile consulare, vor rămâne în contact permanent cu cetăţenii români din ţările afectate de războiul din Orientul Mijlociu”, se mai arată în comunicat.