Turiștii care au ales marea de Revelion au avut parte de un spectacol unic

×
Publicitate

Convinşi că aşa cum va fi prima zi aşa le va merge tot anul mulţi turişti aflaţi la munte au început 2021 tot cu o petrecere. În schimb, cei care au ales marea au avut parte de un spectacol senzaţional.

 Vântul a adiat blând, iar cerul era de dimineaţă roşu portocaliu. Doi tineri curajoşi chiar s-au aruncat în valurile înspumate şi reci.

Răsăritul a fost mirific. Pe o mare liniştită, ca în palmă, soarele s-a ridicat demn, a alungat norii şi a adus promisiunea unui început spectaculos.

Mihai Nenciu, Sportiv: ”Vremea este senzaţională, avem parte de un început de an care arată ca un început de primăvară. Să fim sănătoşi, să fim fericiţi şi să încercăm cât mai multe experienţe noi şi inedite!”

Privită din larg, departe de ţărm, marea este şi mai frumoasă.

În schimb, la Rânca a strălucit zăpada.

Petrecerea a continuat pe la diverse pensiuni.

Constantin Pănescu, cabanier: „Diseară le vom face o masă uşor festivă cu nişte cărnuri de la garniţă şi nişte curcani la proţap, fiecare o să stea la masă şi va primi aceste bunătăţi”.

Pe Valea Prahovei, turiştii au căutat zăpada, de la o staţiune la alta, deşi vremea a fost însorită. S-a văzut asta pe drumul naţional care leagă Sinana, Buşteni şi Azuga, unde s-a circulat bară la bară.

Ajunşi la pârtii, unii turişti şi-au dat seama că au bătut drumul degeaba. Alţii au profitat de un crâmpei de zăpadă amestecată cu noroi.

Bogdan Milea, turist: ”O zi specială după izolare, aer curt o vreme extraordinară din păcate nu prea vem zăpadă”.

Copiii au înlocuit sania clasică cu una electrică.

Şi Poiana Braşov a fost plină.

Turistă: ”Păcat că nu este zăpadă, dar asta este, ne recreem oricum”.

Tânăr: ”Ne-am trezit târziu, dar recuperăm. Am servit un langoş şi apoi un vin fiert plin cu fructe şi aşteptam să vină seara, să facem o petrecere mică de patru persoane”.

Mai superstiţioşi, unii au vrut să înceapă anul cu ceva nou, aşa că s-au oprit şi la magazinele de suveniruri.

De mâine se va putea schia şi în Poiana Braşov, însă numai pe partea superioară a masivului Postăvaru.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62166869
Zeci de adulţi şi copii au fost grav răniţi de exploziile artificiilor de Revelion

Din păcate Revelionul nu s-a terminat bine pentru toată lumea. Pe străzile marilor oraşe petardele folosite în exces şi fără precauţie au făcut victime.

62166870
Revelionul 2021 a reînviat tradiţia meselor în familie de pe vremuri

Revelionul de anul acesta - cu reguli mult mai stricte, fără petrecerile mari de altădată - ne-a adus aminte de ceva de care, prinşi în agitaţia vieţii cotidiene, uneori începem să uităm.

62166868
Petreceri de Revelion în casă şi pentru românii din diaspora

De aceste sărbători restricţiile de tot felul i-au ţinut pe ai noştri departe de România şi de oamenii iubiţi. Iar cum regulile din alte ţări nu diferă cu mult de ale noastre cei mai mulţi au sărbătorit în familie.

Recomandări
Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.