Edilul a precizat că eventualele modificări vor ţine cont atât de situaţia financiară a companiei, cât şi de capacitatea bucureştenilor de a suporta costurile călătoriilor, scrie news.ro.

Ciucu a atras atenţia că STB se confruntă şi cu o concurenţă importantă din partea serviciilor de transport alternativ, în special Uber, şi a susţinut că o parte dintre şoferii care activează în Capitală provin din alte judeţe.

Primarul Capitalei a fost întrebat cum comentează propunerea administratorului judiciar al STB privind eliminarea unor facilităţi de călătorie pentru pensionari şi angajaţii Primăriei Capitalei şi cum intenţionează să abordeze această problemă.

”Cu mare seriozitate. Vom evalua propunerea pe care o face, dar va fi o propunere corectă pentru pensionari”, a precizat Ciucu.

Ciucu: Subvenţia STB şi Termoenergetica pune presiune pe bugetul Capitalei

Edilul a explicat că sustenabilitatea financiară reprezintă o condiţie esenţială pentru funcţionarea serviciilor publice, iar subvenţiile acordate transportului public şi sistemului de termoficare afectează capacitatea Primăriei de a finanţa alte proiecte de dezvoltare.

”Prima condiţie a unui serviciu public, ca să existe, trebuie să fie sustenabil bugetar, să fie suportabil de către primărie. Avem o dată o suportabilitate care trebuie să fie la nivelul populaţiei, în ceea ce priveşte costul titlului de călătorie, dar ai nevoie şi de o suportabilitate bugetară. Această primărie dă 3 pătrimi din banii pe care îi ia de la guvern pe subvenţia la STB şi Termoenergetica. Şi o să-i cer o întâlnire domnului ministru al energiei pe acest subiect. Când dai între 2 şi 3 pătrimi din bani, tu nu mai eşti o agenţie de dezvoltare, ci eşti o agenţie de plăţi”, a spus primarul Capitalei.

Ciprian Ciucu a afirmat că unul dintre cele trei obiective majore ale mandatului său este echilibrarea bugetului Primăriei Capitalei, iar situaţia financiară a STB şi procedura de insolvenţă a companiei fac parte din acest demers.

Celelalte două priorităţi sunt finalizarea cât mai rapidă a şantierelor deja începute şi pregătirea unor noi lucrări de investiţii, pentru care administraţia să dispună de resursele financiare necesare.

Gratuităţile vor fi analizate

În ceea ce priveşte facilităţile acordate anumitor categorii de călători, primarul general a susţinut că eventualele modificări nu trebuie să afecteze accesibilitatea transportului public pentru populaţie.

”În ceea ce priveşte diferitele gratuităţi, ele vor fi corecte, adică nu o să împăvărăm, pentru că noi trebuie să avem grijă şi la suportabilitatea populaţiei ca să folosească transportul în comun. (..) Vă aduc aminte că în Bucureşti funcţionează şi este în competiţie directă cu STB Uber-ul din toată ţara. Tu îţi înmatriculezi maşina în Călăraşi sau în Iaşi şi faci Uber în Bucureşti. Dacă ai fi din Bucureşti, n-am niciun fel de problemă cu tine, dar dacă eşti din altă parte, bucureşteanul nu poate să facă Uber în Timişoara, în Braşov, în Cluj. Inclusiv aici, evident, afectează în ceea ce priveşte această piaţă de transport faptul că foarte mulţi din afara Bucureştiului fac Uber în Bucureşti”, a explicat Ciucu.