Trupul neînsufleţit al lui Nicu Covaci va fi incinerat la Bucureşti. Nu va fi înmormântat cu onoruri militare

61636573

Ultima dorinţă a lui Nicu Covaci a fost ca după moarte, trupul său să fie incinerat. Această dorinţă va fi respectată de cei apropiaţi lui, iar procedura va avea loc la Bucureşti.

 

Potrivit apropiaţilor liderului formaţiei Phoenix, Nicu Covaci, care a murit vineri seară la Spitalul Judeţean Timişoara, trupul acestuia urmează să fie incinerat.

Membrii formaţiei Phoenix au anunţat că marţi între orele 11.00- 20.00 şi miercuri între orele 9.00 – 17.00, fanii lui Nicu Covaci îşi vor putea lua rămas bun de la acesta, la Filarmonica Banatul din Timişoara, unde va fi depus trupul artistului.

Potrivit apropiaţilor lui Nicu Covaci, miercuri, trupul artistului va fi dus la Bucureşti, unde va fi incinerat, iar joi va avea loc ceremonia funerară, într-un cadru privat.

Artistul nu va fi înmormântat cu onoruri militare.

Nicu Covaci a murit vineri seară, 2 august 2024, la Spitalul Judeţean Timişoara, unde era internat de mai multe săptămâni, după ce starea sa de sănătate s-a agravat. În primăvara acestui an a fost supus unei intervenţii chirurgicale complicare, pentru extirparea unei tumori pe creier.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62472304
Autocamion cu gaz lichefiat, răsturnat pe un drum din Arad. A fost creat un perimetru de siguranţă

Un autocamion care transporta gaz lichefiat s-a răsturnat între localităţile Odvoş şi Conop din judeţul Arad.

62471747
Cum va fi vremea săptămâna viitoare: Instabilitate atmosferică şi caniculă

Săptămâna care urmează va debuta cu valori ponderate, de 23-33 de grade Celsius ziua şi de până la 21 de grade în cursul nopţilor.

62472263
Imagini rare în Delta Dunării. O colonie de păsări flamingo a poposit în apele de acolo și sunt șanse mari să rămână

Imagini de o frumusețe rară au fost surprinse în Delta Dunării de fotografi profesioniști. O colonie de păsări flamingo a poposit în apele de acolo și sunt șanse mari, spun biologii, să rămână la noi dacă vor fi ocrotite și vor putea trăi în liniște.

Recomandări
Elena mateescu diana buzoianu
Milioane de lei, fără nicio licitație. Ministrul Mediului continuă seria dezvăluirilor despre ANM. Mateescu: „Cheie politică”

Ministrul Mediului Diana Buzoianu acuză ANM că a făcut achiziții directe de milioane de lei în ultimii 4 ani, cu încălcarea legislației. În replică, șefa ANM, Elena Mateescu, spune că este victima unei campanii politice.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.