Tren cu întârziere de aprope 1.000 de minute, în Gara de Nord. Care este explicaţia

62058271
Pro TV

Tabela de sosiri din gara de Nord ar putea deveni în curând neîncăpătoare pentru câte minute de întârziere acumulează trenurile.

Două trenuri, unul de la Timişoara şi altul de la Arad, au acumulat întârzieri record în Gara de Nord din Capitală. Cel de Arad, ţinând de un operator privat, a acumulat 998 de minute de întârziere, iar cel de la Arad, aproape 400. Explicaţia ţine, cel mai probabil, de faptul că liniile de tren au fost afectate de inundaţiile din ultima perioadă.

Din acelaşi motiv, la începutul acestei săptămâni, un tren interRegio care a plecat duminică seara la ora 19:30 pe ruta Timișoara - Mangalia, a ajuns la destinaţie după mai bine de 30 de ore.

O situaţie incredibilă, la care s-a ajuns și din cauza inundaţiilor care au afectat terasamentul căii ferate în zona Mehedinti-Dolj. În tot acest timp călătorii au primit câteva sticle cu apă şi sandvişuri din partea angajaţilor CFR.

Călătorii au pornit la drum duminică seara în jurul orei 19:30, din Timişoara cu destinaţia Constanța. Din cauza inundaţiilor provocate de ploi, trenul a fost oprit însă la Craiova. Tot acolo, a ajuns un alt tren care circulă pe ruta Arad-București. După 3 ore de aşteptare cele două trenuri au fost unite şi întoarse spre gara Lugoj de unde au plecat luni dimineaţă spre Capitală. În final după aproape 30 de ore de groază, trenul a ajuns în Gara de Nord.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62057967
Cazul elevilor blocați în aeroport. A fost deschis un dosar penal pentru înşelăciune
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a deschis un dosar penal pentru înșelăciune în cazul copiilor care au rămas blocați pe aeroporturi din străinătate, după ce au mers în tabere la New York și Tokyo cu o asociație fără licență.
62058267
Muha, spaima traficanților de droguri, a fost adoptat de cel mai bun prieten al său
Muha, un agent special al Poliției de Frontieră Giurgiu, a ajuns celebru pe Facebook, după ce a ieșit la pensie. Este un câine polițist de aproape 10 ani, care nu mai poate participa la misiuni și a fost oferit spre adopție.
62058262
Porumb fiert, luat din gunoi și vândut pe plajă. ”Suntem de la țară, mâncăm de toate”
Sute de turiști își pun zilnic sănătatea în pericol, atunci când cumpără alimente de la vânzătorii ambulanți de pe plajă. Nimeni nu știe în ce condiții sunt preparate gogoșile, plăcintele sau porumbul fiert.