Treisprezece persoane au ajuns la spital în Sibiu cu arsuri solare, insolaţie şi deshidratare. Una a fost internată

62370484
Shutterstock

Treisprezece persoane au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu cu arsuri solare, insolaţie şi deshidratare din cauza temperaturilor de peste 30 de grade înregistrate în cursul lunii iunie.

În aceeaşi perioadă a anului trecut, a fost înregistrat un singur astfel de pacient, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a unităţii sanitare, Cristina Bălău.

Unul dintre cei 13 pacienţi, un tânăr de 23 ani, a avut arsuri de gradul II din cauza soarelui, fiind internat în secţia de Chirurgie Plastică, potrivit sursei citate.

"În luna iunie a acestui an, de la debutul perioadei de caniculă şi până în prezent, trei persoane s-au prezentat la UPU cu arsuri solare, două femei de 40 şi 23 de ani, respectiv un bărbat de 23 de ani. Acesta din urmă a rămas internat la secţia Chirurgie Plastică, având arsuri de gradul II care necesită evaluare şi tratament de specialitate. Opt persoane s-au prezentat cu insolaţie, respectiv patru bărbaţi în vârstă de 29, 58, 63 şi 66 de ani şi patru femei în vârstă de 43, 46 şi 63 de ani (două dintre paciente au 43 de ani). Deshidratare din cauza caniculei au acuzat doi pacienţi, bărbaţi în vârstă de 58 şi 70 de ani. În aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 1-28 iunie 2023, nu au fost raportate astfel de cazuri, în afara unui pacient cu arsuri solare", a mai precizat Cristina Bălău.

Medicii recomandă evitarea deplasărilor şi a eforturilor fizice mari în perioada de căldură puternică şi efectuarea acestora dimineaţa sau seara. Acest lucru este valabil mai ales pentru vârstele extreme (unde mecanismele de reglare termică sunt deficitare) şi la cei cu boli asociate.

De asemenea, este esenţială hidratarea corespunzătoare, în funcţie de gradul de activitate (cu cât activitatea este mai intensă, cu atât cantitatea de lichide va fi mai mare) şi se vor evita băuturile alcoolice.

În cazul apariţiei simptomelor legate de expunerea la căldură extremă (temperatura corpului crescută, oboseală intensă, cefalee persistentă, dureri precordiale, deficite neurologice, lipotimie - 'leşin'), se va apela numărul unic de urgenţă 112 sau pacientul se va prezenta la UPU/CPU/camere de gardă ale spitalelor.

Totodată, medicii subliniază să nu uităm de protecţia capului şi a corpului cu pălării şi haine uşoare, de culoare deschisă. În spaţii deschise este importantă staţionarea la umbră.

Meteorologii sibieni spun că, în luna iunie, cea mai mare temperatură înregistrată în municipiul Sibiu a fost de 33,5 grade, însă au fost mai multe zile consecutive cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62461417
Bărbat din Cluj, arestat preventiv după ce a distribuit fişiere pornografice cu minori. Cea mai mică victimă are șase luni

Un bărbat a fost arestat preventiv de Tribunalul Cluj după ce, în 2020 şi în luna iunie a acestui an, ar fi procurat, deţinut şi distribuit mii de fişiere cu materiale pornografice în care apăreau copii, cu vârste între şase luni şi 10 ani.

 

62396468
Poliţiştii au declanşat o anchetă pentru găsirea unui bătrân care a plecat din-un spital din Botoșani fără acordul medicilor

Poliţiştii din Botoşani au declanşat o anchetă pentru găsirea unui bătrân care a plecat din-un spital fără acordul medicilor, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.

 

62462534
Ce pedepse au primit fostul episcop Cornel Onilă şi fostul arhimandrit Sebastian Jitaru pentru viol

Curtea de Apel Galați a dat sentința în cazul de răsunet al fostului episcop de Huși Corneliu Bârlădeanu și al fostului arhimandrit de la episcopie Sebastian Jitaru.  

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.