Cel mai bine plătit angajat din România. Suma uriașă pe care a încasat-o în fiecare lună, în 2023

×
Publicitate

Dintre cei peste 5,7 milioane de angajați români, cel mai bine au câştigat anul trecut cei din București.

Estimarea aparţine unei platforme de recrutare, care a stabilit ca lefurile medii nete din Capitală, au depășit pragul de 5.000 de lei lunar. Între norocoşi sunt cei din IT, construcții, sau inginerie. Pe de altă parte, există diferențe mari de la un județ la altul, iar pentru mulți este tot mai dificil, să își acopere cheltuielile.

Anul trecut, jumătate dintre angajații români au primit lunar între 2.000 și 4.000 de lei net. Alții au dus-o și mai rău, aproape 8% au fost plătiți sub 2.000 de lei – adică mai puțin decât salariul minim pe economie. Venituri nete între 4.000 și 7.000 de lei au revenit pentru 26% dintre angajați, și un procent foarte mic s-a înregistrat în rândul celor care depășesc acest prag.

Cel mai bine plătit angajat a fost anul trecut un arhitect IT, cu un venit lunar de 45.000 de lei. Este urmat de directorul general al unei companii, cu o leafă de peste 40.000 de lei, în timp ce un ofițer naval a primit puțin peste 25.000 de lei.

Potrivit studiului, cele mai mari salarii au fost în București, cu o medie lunară de 5.000 de lei. Cu 300 de lei mai puțin, județul Timiș este pe locul al doilea, urmat de Cluj cu 4.500 de lei. Salarii peste 4.000 au primit și cei care au lucrat în Ilfov, Iași, Brașov, Sibiu sau Satu Mare.

La polul opus, cu o medie de puțin peste 3.000 de lei, Caraș-Severin este județul cu cele mai mici salarii. La fel de rău e în Gorj, Ialomiţa, Călărași sau Mehedinți.

Studiul realizat de o platformă de recrutare a analizat peste 700.000 de salarii introduse de angajatori în 2023. Potrivit datelor, cei mai bine plătiți au fost angajații IT, urmați de cei care lucrează în cercetare și dezvoltare, dar și construcții sau instalații. Lefurile cele mai mici

le-au primit cei care lucrează în servicii, curățenie, secretariat, confecții sau turism.

Ana Călugăru, PR manager eJobs: „Pentru acest an, așteptările, cel puțin acum în prima parte a anului, sunt destul de temperate, nu vedem în acest moment un nivel foarte ridicat de generozitate al angajatorilor în ceea ce privește majorările salariale.”

Și asta în condițiile în care românilor le este tot mai greu de la o lună la alta. Potrivit INS, cheltuielile unei familii cu crescut cu peste 10% de la un an la altul, în timp ce veniturile cu doar 9 procente.

Cei mai mulți bani se duc pe mâncare, facturi și întreținerea locuinței. Și foarte puțin pe vacanțe, educație sau sănătate.

Marian Preda, sociolog, rector Universitatea București: „Un indicator al creșterii calității vieții este ponderarea pe care o are în totalul cheltuielilor partea de cheltuieli de alimentație. Cu cât este mai mică, cu atât nivelul de trai este mai ridicat – există țări în care 15-20% din resurse sunt cheltuieli alimentare și există țări în care 70%, noi suntem undeva la mijloc.”

Diferențe mari sunt și între cei de la oraş şi cei de la ţară. Chiar dacă sunt mai bine plătiți decât cei care lucrează la sate, cei care locuiesc la oraș au cheltuieli mai mari: cu mâncarea, transportul sau întreținerea locuinței. Spre deosebire de cei din rural, care își procură o parte din alimente din gospodărie. În medie, spun specialiștii, veniturile medii lunare au fost anul trecut de puțin peste 7.301 lei pentru o familie, adică 2918 lei pentru o persoană.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Agențiile de turism au pregătit deja ofertele „early booking”. Vacanțe cu 40% mai ieftine în această perioadă a anului

Dacă ne gândim la cheltuielile făcute de sărbători, luna ianuarie nu pare tocmai potrivită pentru planuri de vacanță, dar totuși este.  

„M-a amenințat cu arma”. Mărturiile terifiante ale fiicei lui Adrian Kreiner, la două luni de la asasinarea milionarului

La două luni de asasinarea milionarului din Sibiu, ies la iveală detalii terifiante. Într-o mărturie dată anchetatorilor, fiica lui Adrian Kreiner a povestit clipele de teroare prin care a trecut.

e-Factura a ajuns spaima micilor întreprinzători. Din cauza erorilor stau noaptea să introducă datele

Noul sistem de facturare electronică între firme, e-Factura, arma statului contra evaziunii fiscale, a adus probleme neprevăzute, atât pentru utilizatori, cât și pentru stat.

Recomandări
INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.

Negocieri în spatele ușilor închise pentru învestirea Guvernului. De unde sunt curtați parlamentari pentru voturile decisive

PSD numără vot cu vot pentru ca viitoarea nominalizare de premier să nu fie un nou eșec. Deocamdată, UDMR anunță că-l preferă pe Sorin Grindeanu în locul unui independent. 

Doar două state UE au îndeplinit mai puține ținte din PNRR decât România. Câți bani am reușit să obținem

După cinci ani, a venit momentul bilanțului pentru Planul Național de Reziliență și Redresare. Pare că România stă bine la suma de bani atrasă în total.