Ţigări de contrabandă de peste 1.400.000 de euro, descoperite de poliţişti într-o remorcă frigorifică, în Dolj

×
Publicitate

Poliţiştii de frontieră din Dolj au descoperit 8,4 milioane de ţigarete fără marcaje fiscale, în valoare de peste 1.400.000 de euro, într-o remorcă frigorifică, oprită pe partea carosabilă în localitatea Seaca de Câmp, informează Poliţia de Frontieră.

Potrivit sursei citate, ţigările au fost descoperite în cadrul unei acţiuni a poliţiştilor de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj, pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere.

"Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj au executat în zona de competenţă o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere, în urma căreia, pe raza localităţii Seaca de Câmp, au identificat o remorcă frigorifică fără numere de înmatriculare, oprită pe partea carosabilă. Poliţiştii de frontieră au monitorizat zona, iar câteva ore mai târziu a sosit un bărbat la volanul unui cap tractor, care a încercat să cupleze remorca. Imediat, poliţiştii de frontieră au intervenit şi au legitimat şoferul, stabilind că este un cetăţean român. Întrebat cu privire la încărcătură, bărbatul a declarat că transportă produse de panificaţie congelate. Poliţiştii de frontieră au deschis semiremorca şi au constatat că aceasta era încărcată cu europaleţi care conţineau baxuri cu ţigări, fără banderolă fiscală", se menţionează într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.

În urma inventarierii, poliţiştii de frontieră au stabilit că în interior se aflau 840 de baxuri ce conţineau cantitatea totală de 8,4 milioane de ţigarete fără marcaje fiscale. Ţigările, în valoare totală de peste 1.400.000 de euro, camionul şi remorca frigorifică au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor şi lăsate în custodia Biroului Vamal Slatina.

În cauză poliţiştii de frontieră, împreună cu poliţiştii din cadrul IPJ Dolj - SICE efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă asimilată. Totodată, faţă de persoana în cauză a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Aceasta este a doua captură masivă de ţigări de contrabandă din ultimele zile. Anterior, în data de 26 noiembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi au descoperit, în localitatea Malovăţ, într-un ansamblu de autovehicule format din cap tractor şi semiremorcă, 555.000 de pachete de ţigări fără marcaje fiscale, în valoare totală de 1.500.000 de euro.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Jens Stoltenberg: „NATO este aici, NATO este vigilentă şi este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat”

Alianţa Nord-Atlantică este aici, este vigilentă şi este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat, a declarat, marţi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o intervenţie la Aspen - GMF Bucharest Forum.

Antony Blinken, vizită în România: Poporul român a fost o sursă de inspiraţie pentru toată lumea, în căutarea libertăţii

Secretarul de stat american Antony Blinken şi premierul Nicolae Ciucă au vizitat, marţi dimineaţa, expoziţia "Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat strategic".

CFR a anulat contractul cu firma care organiza petrecerea cu lăutari în Trenul Regal

CFR Călători a anunțat, luni, că a decis să reziliere contractul cu firma care a organizat petrecerea cu lăutari care urma să aibă loc pe 1 decembrie în Trenul Regal.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.