Inculpatul pretinde că zeci de hectare de teren din Iași i-ar fi fost lăsate lui moștenire de un urmaș, emigrat în America, unde a trăit modest, ca taximetrist pe străzile New-Yorkului.

Anchetatorii cred însă că ar fi vorba despre o poveste în spatele căreia se află, de fapt, „rechini imobiliari”.  Testamentul analizat de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi ar fi fost folosit de omul de afaceri Dumitru Contoloru, din Gorj, pentru a dobândi zeci de hectare din zona Copou.

Acesta pretindea că documentul a fost întocmit de Constantin Daniels, un urmaș al familiei Bădărău, una dintre cele mai înstărite din Moldova, înainte de primul război mondial.

Corespondent Știrile Pro TV:Alexandru Bădărău a fost primar al Iașului, parlamentar, ministru al justiției și apoi al dezvoltării, la începutul secolului 20. A lăsat moștenire celor trei fii ai săi 2 mii de hectare de teren - vii, livezi, pășuni și păduri în județul Iași, dar și în alte locuri din țară."

Citește și
Metoda inedită prin care doi castori au fost salvați de pompierii din Bacău. ”Protejarea vieții sub orice formă”
Metoda inedită prin care doi castori au fost salvați de pompierii din Bacău. ”Protejarea vieții sub orice formă”

Toate acestea au fost însă confiscate de comuniști, iar Constantin Daniels, unul dintre urmașii lui Bădărău, a emigrat în anii '70 în America. A trăit modest, câştigându-şi existența ca taximetrist și a murit la volan, în urma unui infarct. Înainte de asta, insă, gorjeanul Contoloru i-ar fi devenit bun prieten și unic beneficiar al testamentului său.

În urma expertizei grafologice, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași susține în rechizitoriu că:Rezultă în mod indubitabil faptul că testamentul datat 05.17.99 și presupus semnat de către numitul Constantin Daniels, a fost falsificat în scopul obținerii bunurilor aparținute acestuia și predecesorilor săi, bunuri ce au fost naționalizate ilegal în perioada regimului comunist”.

Cercetările au pornit după ce Contoloru i-a dat în judecată pe alți moștenitori ai familiei Bădărău.

Lucian Ailenei, mandatar legal al altor moștenitori: „Am făcut personal cercetări în statul New York. Notarul care aparent a semnat testamentul nu a fost niciodată autorizat în statul New York. Al doilea notar care a apărut la 7 ani distanţă pe testament nu a notificat niciodată testamentul".

Cel acuzat susține însă contrariul.

Dumitru Contoloru, acuzat, presupus moștenitor: „Eu vă spun că testamentul nu este fals, este apostilat în America în condiţii legale. Aşteptam decizia instanţei. Suntem în camera preliminară, am solicitat întoarcerea la Parchet a dosarului. Mai departe, om vedea." În cazul în care testamentul se va dovedi fals, partea de moștenire pe care o pretinde ar reveni statului.

Denisa Ionaşcu, secretar general Primăria Iași: „Între aceşti moştenitori au existat litigii, au mai fost certificate de moştenitor anulate de instanţă de judecată şi în baza lor autoritatea naţională încearcă să recupereze în proprietatea statului terenurile nelegal atribuite."

Terenurile pentru care se dă bătălia valorează peste 50 de milioane de euro.