Termenul limită până când mai pot fi contestate amenzile primite în timpul Stării de Urgență

×
Publicitate

Amenzile primite în timpul Stării de Urgență mai pot fi contestate doar până marți, pe 2 iunie. După, variantele sunt ori plata lor, ori executarea silită.

300 de miii de români au fost sancționați pentru încălcarea restricțiilor prevăzute de Ordonanțele Militare. Curtea Constituțională a decis că măsurile luate de stat încalcă legea fundamentală, iar oamenii se pot adresa în instanță.

Vasile Ioji se numără printre cei care au contestat amenda primită de la Poliției. Pe 27 aprilie, se întorcea de la muncă și era în mașină cu băiatul lui. Au oprit la un magazin să facă cumpărături - motiv speficicat în declarație. Doar că apoi au mers și la primărie, să ia apă. Agenții au considerat că și a două oprire trebuia precizată în scris.

Vasile Ioji: "Băiatul a avut delcrația pe propria răspundere. La băiat a zis că nu e bună foaia pentru cumpărături. A zis că numai pentru cumpărături nu și pentru apă că n-am trecut ora".

Amenda a fost uriașă: 5.000 de lei, suma pe care oamenii nu-și permit s-o plătească. În cazul lor, instanța va anula sancțiunea. Judecătorii Curții Constituționale au decis că ordonanța în baza căreia se dădeau sancțiunie încălca Legea Fundamentală.

300 de mii de români au fost amendăți, odată cu instituirea Stării de Urgență. Cei care nu au mers încă în instanță o mai pot face doar până pe 2 iunie - marți, adică.

Adrian Cuculis, avocat: "Cei care le vor contesta vor avea de făcut un simplu demers. De a trimite la judecătoria de care aparțin o cerere de chemare, vor aminti decizia CCR. Dacă au plătit amenda să depună la dosar chitanța și o taxă de timbru de 20 de lei. Fie nu vor mai plăti amenda sau vor primi banii înapoi. Dacă nu, vor fi executați silit de către direcțiile de taxe și impozite".

În total, în timpul stării de urgență au fost amendate peste 300 de mii de persoane, iar suma totală a amenzilor este uriașă: aproximativ 120 de milioane de euro. Deocamdată nu se știe câte dintre aceste amenzi au fost contestate, cert este însă că, dacă doriți să vi se șteargă amenda, trebuie să apelați la instanță. Iar data limita este 2 iunie.

Poliția Română și Poliția Locală nu au raportat încă un total al amenzilor contestate. Dar știm, de exemplu, că 18 mii de români sancționați de Jandarmerie s-au adresat instanțelor. Ceea ce, în acest caz, înseamnă aproximativ 20 la sută din totalul celor taxați pentru încălcarea ordonanțelor militare.

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62128464
VIDEO. Un polițist american îi trage masca unui protestatar și îi pulverizează spray lacrimogen în ochi

Un nou videoclip postat pe rețelele de socializare arată momentele în care un ofițer din NYPD îi trage masca unui protestar pentru ca mai apoi să îi pulverize spray lacrimogen, scrie Daily Mail.

62119471
Nelu Tătaru: Avem cele mai puține cazuri noi de coronavirus de la începutul pandemiei

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunțat că România a înregistrat duminică, cel mai mic număr de cazuri de infectare cu coronavirus, precizând că suntem pe o pantă descendentă a îmbolnăvirilor.

62117783
Tânăr din Suceava, nevoit să își dezgroape tatăl. Angajații de la morgă au dat trupul unei alte familii

Neglijența și nepăsarea autorităților au dus la un episod macabru, în județul Suceava. Un tânăr a anunțat Poliția că cineva a luat trupul tatălui său de la morgă și l-a îngropat deja.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.