Temuta armă de asalt dezvoltată de România. Ce dotări are și când ar putea ajunge pe piețele internaționale

62437077
Profimedia

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM - Automatul Kalaşnikov, a fost dezvoltată încă din anul 2021 la Fabrica de Arme de la Cugir.

În prezent, aceasta se află în stadiul de prototip industrial. Conducerea fabricii afirmă că urmează o testare finală, după care, în funcţie de rezultatele obţinute, fabrica de la Cugir este pregătită să înceapă producţia de serie mică, aceasta fiind prima fază către testare şi omologare.

”Pentru modelul din 2021, s-a încercat reproiectarea pe acelaşi principiu de funcţionare ca şi AKM-ul cu cumul de gaze. În urma testelor, se fac modificări constrictive pentru ca arma să îndeplinească criteriile NATO şi pentru a putea fi omologată. Sunt şanse foarte mari ca arma să treacă testările. Am văzut unde s-a greşit şi am reparat”, a declarat Ionela Bumb, din cadrul Inspecţiei Speciale pentru Cercetare în cadrul Fabricii de Arme Cugir, pentru ziarulunirea.ro.

Potrivit acesteia, arma este dotată cu un regulator de gaze, toate suprafeţele sunt ambidextre, iar armarea se face central, este dotată şi cu sistem dioptru, precum şi cu interfeţe Picatinny pentru accesorii suplimentare. Carcasa este realizată dintr-un aliaj de magneziu, şi fără accesorii arma are o greutate de 3,2 kg.

armă cugir

Ionela Bumb spune că sunt ”şanse foarte mari” ca în anul 2025 fabrica de Cugir să aibă o armă omologată.

”Urmează o testare finală, după care, în funcţie de rezultatele obţinute, putem spune că suntem pregătiţi să trecem la producţia de serie mică (care presupune fabricarea a 11 arme, dintre care 10 bucăţi vor parcurge procesul de testare şi omologare, conform standardului NATO-D 14). După ce parcurgem omologarea cu succes şi tehnologia de fabricaţie este definitivată, putem trece la producţia de serie şi ofertarea produsului, atât FSNA, cât şi pe pieţele internaţionale”, a declarat Radu Coroamă, directorul Fabricii de Arme Cugir S.A., pentru acelaşi ziar.

Conform jurnaliştilor locali, arma are o cadenţă de 600 de gloanţe pe minut şi o viteză a glonţului de 900 de metri pe secundă.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62484792
Urmărită de polițiști, o tânără de 16 ani a provocat haos pe șoselele din București. Ce pagube a provocat cu bolidul ei

Accident cu răniți și pagube semnificative, provocat de o tânără de 16 ani, în Capitală.

62484793
Scandalul din Pantelimon. Avocatul uneia dintre familiile implicate: „A fost benefic pentru ei și familia lor. Ceva firesc”

Șase indivizi implicați în bătaia de stradă și în violențele de la Spitalul Sfântul Pantelimon au fost arestați pentru 30 de zile.

62484737
De ce nu mai cumpără românii mașini electrice. Am avut cea mai puternică scădere a vânzărilor din UE

Mașinile electrice pierd teren în multe țări europene, iar în România au înregistrat cea mai mare scădere a vânzărilor.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.