Tânără cu retard mintal, legată cu lanțuri de picioare în Dâmboviţa

×
Publicitate

Este anchetă la Crevedia, în judeţul Dâmboviţa, după ce un bărbat a anunţat la 112 că şi-a descoperit o rudă, cu handicap mintal, care ar fi fost legată cu lanţul de picior.

La sosirea poliţiştilor, femeia de 34 de ani era confuză, însă a spus că a reuşit să se elibereze singură. Ea se afla în grija surorii mai mari, care neagă faptul că ar recurge la asemenea mijloace de imobilizare.

Bărbatul care a anunţat totul la numărul de urgenţă 112 povesteşte că a intrat, în trecere, pe la rudele sale, care trăiesc într-o casă modestă, aflată pe câmp, la marginea satului.

Omul spune că a văzut-o pe tânăra care suferă de retard mintal, în grădină, cu lanţul de picior. Martorul a povestit cele văzute unui vecin, iar acesta l-a sfătuit să anunţe imediat poliţia.

Atât tânăra cât şi fratele ei primesc pensii de handicap şi sunt ocrotiţi, oficial, de sora lor de 50 de ani. Aceasta susţine că nu i-ar fi făcut niciun rău femeii.

Sora femeii: "Nu, n-aş face treaba asta pentru nimic în lume, e sora mea. O fi zgâriat-o vreun căţel"

Vecinii cred că cel mai bine ar fi ca tânăra suferindă să fie dusă într-un centru de îngrijire.

Vecină: ”Ce am auzit prin curte, ţipă şi o certă Ilie, fratele.”

Asistenţii sociali din localitate verifica acum dacă nu cumva femeia mai vârstnică îi neglijează sau chiar maltratează pe fraţii al căror curator este. Poliţiştii fac şi ei o anchetă.

Medicii legişti urmează să o expertizeze pe tânără pentru a se constata dacă a fost supusă unor rele tratamente.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
62065256
Amenda primită de un bărbat din Galați, care a înjurat polițiștii pe Facebook
Din spatele tastaturii şi al monitorului, unele persoane au impresia că pot spune absolut orice şi pot insulta pe oricine.
62048053
România NU este printre țările avertizate de Comisia Europeană pe tema 112
Comisia Europeană a decis să lanseze procedurile de constatare privind neîndeplinirea obligațiilor mai multor state membre,în ceea ce privește numărul de urgență 112.
62065266
Ce îngropaseră în curte interlopii din Dolj și București. Aveau ”afaceri” în SUA și Mexic
Lovitură puternică pentru lumea interlopă de la noi.