Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) semnalează „ignoranța cu care acesta tratează, în mod consecvent, una dintre comunitățile asupra cărora au fost luate măsuri drastice de austeritate”.
Nemulțumiri legate de lipsa dialogului cu premierul
ANOSR anunță că întâlnirea solicitată a avut loc la Guvern cu Luciana Antoci, consilier de stat, căreia studenții i-au prezentat revendicările lor: reducere la transportul feroviar pentru studenți pe toate rutele, grăbirea operaționalizării fondurilor europene pentru bursele studenților și creșterea bugetului Ministerului Educației și Cercetării (MEC).
„Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a participat, în 5 februarie, la o întâlnire cu doamna consilier de stat Luciana Antoci, la Guvernul României, în urma solicitării de audiență înaintate prim-ministrului României și ministrului interimar al Educației și Cercetării, domnul Ilie Bolojan, care nu a dat curs nici de această dată invitației la dialog, discuția având ca subiecte principale bugetul Ministerului Educației și Cercetării și situația generală a facilităților studenților din România, inclusiv pe fondul informațiilor din spațiul public legate de noi tăieri programate în învățământul superior”, se arată într-un comunicat de presă al alianței studențești.
Acuzații privind ignorarea efectelor austerității în educație
Studenții reclamă că, în pofida unor solicitări repetate adresate premierului Ilie Bolojan, care este și ministru interimar al Educației și Cercetării, după demisia lui Daniel David, de a discuta cu ANOSR efectele negative ale măsurilor de austeritate din educație asupra studenților, prim-ministrul „nu a dat curs” acestora, fapt pentru care semnalează „ignoranța cu care acesta tratează, în mod consecvent, una dintre comunitățile asupra cărora au fost luate măsuri drastice de austeritate”.
„De asemenea, îi aducem la cunoștință domnului prim-ministru, Ilie Bolojan, definiția unui pilon fundamental în guvernarea educației: participarea studenților în luarea deciziilor, care prevede implicarea acestora în toate procesele decizionale, atât în vederea respectării consultării părților interesate și cu atât mai mult în contextul în care măsurile afectează beneficiarii direcți ai procesului educațional”, precizează ANOSR.
Revendicările studenților privind bursele și transportul
Reprezentanții Alianței menționează că, totuși, discuția purtată la Palatul Victoria cu consilierul de stat Luciana Antoci s-a desfășurat „într-un mod responsabil”, având ca obiect principal subiecte precum impactul subvențiilor acordate studenților pentru transportul feroviar asupra bugetului de stat, bursele studenților și coșul minim al studentului, „în plină austeritate”.
ANOSR susține aceleași solicitări formulate anterior, respectiv: alocarea, prin legile bugetului de stat, a cel puțin 15% din cheltuielile bugetului general consolidat, revenirea la alocarea fondului de burse pe toată durata anului calendaristic (12 luni), creșterea procentului din salariul minim net din care se calculează valoarea costului standard pentru constituirea fondului de burse de la 10% la 17,5%, pentru a reveni la o valoare a fondului de burse similară cu cea din 2024, când valoarea costului standard reprezenta 10% din salariul minim brut, reintroducerea posibilității studenților înmatriculați pe locuri cu taxă de a beneficia de burse din fondurile de la bugetul de stat și prevederea explicită a posibilității acestora de a primi sprijin din fondurile europene aprobate de Comisia Europeană pentru anul 2026, creșterea contribuției din fonduri proprii a instituțiilor de învățământ superior la fondul de burse, pentru a suplimenta numărul de burse acordate, în special pentru studenții eligibili pentru burse sociale, precum și revenirea la reducerea de 90% pentru studenți la transportul feroviar intern, pe toate rutele.