Stoltenberg și Boris Johnson îndeamnă Occidentul să nu abandoneze Kievul

×
Publicitate

„Pe măsură ce se estompează visul Occidentului de a pune capăt rapid războiului, criza se mută pe un teren în care Putin are avantaj, la pompele de benzină, în calorifere și în magazinele alimentare”, atrage atenția publicația americană Business Insider.

Argumentele se înmulţesc. Confruntată deja cu scăderea livrărilor de gaze ruseşti, Germania recurge la utilizarea sporită a centralelor pe cărbune pentru a genera energie electrică, iar ministrul german al Economiei confirmă că se analizează măsuri pentru reducerea consumului privat de energie, cum ar fi un plafon pentru încălzirea locuinţei.

Pe frontul de est, situația rămâne foarte precară pentru armata ucraineană. Rușii au ocupat aproape complet orașul Severodonețk și atacă năprasnic pe mai multe direcții, sub acoperirea artileriei. Rachete rusești au distrus sâmbătă seară și un depozit de carburanți din estul Ucrainei.

Sam Kiley, corespondent CNN:Ucrainenii au trecut de la manevre defensive, în care unități mici acționau cu mare vitejie, fiind capabile să dea lovituri dure trupelor invadatoare, la lupte
convenționale (dueluri de artilerie), iar aici avantajul e al rușilor, care au și mai mulți soldați și mai multă artilerie. În acest moment, rușii avansează încet, dar devastator, iar ucrainenii și luptătorii străini, care îi ajută, descriu situația drept un măcel
”.

Rușii au concentrat marea majoritate a forțelor armate în Severodonețk și Lisiceansk, în detrimentul altor direcții de atac. Faptul că raportul de forțe este de unu la zece oameni și unu la 20 de tancuri, în favoarea rușilor, face ca pierderile acestora să nu conteze atât de mult.

În imaginile filmate de o dronă ucraineană vedem cum mai mulți soldați ruși se adăpostesc într-o casă, pe când un camion de aprovizionare trage în curte. După ce inamicul e reperat, ucrainenii orientează tunurile într-acolo și deschid focul.

Tunurile Howitzer M777 trimise de americani sunt mult mai bune decât cele sovietice, confirmă artileriștii ucraineni.

Soldat ucrainean: Diferența între armele pe care le aveam înainte și cele noi? Tunul acesta e mult mai precis, e mai rapid și este mai simplu de operat, pentru că e mai aproape de sol și e ușor de camuflat. În plus, poate fi încărcat cu mai multe obuze, permițându-ne să lovim mai multe ținte. Alt factor important e raza de acțiune mai mare. Fiind mai ușor manevrabil, ne schimbăm des poziția, ne putem muta de 12 până la 20 de ori cu aceeași încărcătură. Inamicii nu înțeleg cum de ne schimbăm atât de rapid poziția de tragere, inclusiv pe teren dificil”.

Singura problema e că trupele Kievului au nevoie de mai multe asemenea tunuri. Pentagonul ia în considerare să dubleze, de la patru la opt, numărul lansatoarelor de rachete trimise în Ucraina. Cel puțin 11 elicoptere sovietice Mi-17, modernizate de americani pentru a le trimite afganilor, vor lua și ele drumul Ucrainei. În schimb, planul administrației Biden de a vinde Ucrainei patru drone mari MQ-1C Gray Eagle, care pot fi armate cu rachete Hellfire, a fost suspendat. Asta, după ce Pentagonul a formulat obiecția că radarul și echipamentele de supraveghere ale dronei ar crea un risc de securitate pentru Statele Unite, dacă ar cădea în mâinile rușilor. În ultimele zile, și orașul Donețk a fost bombardat în repetate rânduri.

În pericol rămân în continuare și regiunea Harkovului, dar și portul Nikolaev, în sud.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei:Nu vom renunța la nicio bucată din sudul țării, vom recupera tot ce e al nostru, iar porturile la Marea Neagră vor rămâne urainene, și Nikolaev și Odesa”.

Avertismentul lui Jens Stoltenberg și Boris Johnson: Războiul ar putea dura ani

Independent, dar simultan, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și premierul Marii Britanii, Boris Johnson, avertizează că războiul ar putea dura ani. Stoltenberg și Boris Hohnson îndeamnă Occidentul să nu abandoneze Kievul, chiar dacă sprijinul acordat presupune costuri ridicate pentru țările democratice.

La summitul NATO de la Madrid, de la sfârșitul acestei luni, este de așteptat să fie adoptat un pachet de asistență pentru Ucraina. Măsura va ajuta țara să treacă de la vechiul armament din epoca sovietică la echipamentul standard NATO.

Însă, într-un material care contrastează puternic cu opinia generală că Rusia nu și-a îndeplinit obiectivele în Ucraina, americanii de la Bussines Insider estimează că, „pe măsură ce se prelungește, conflictul intră într-un impas. Se transformă într-un război de uzură, în care ucrainenii suferă pierderi dure. Taberele se bombardează reciproc, dar niciuna nu este capabilă să obțină un progres decisiv, care să pună capăt războiului”.

Pe de altă parte, pe măsură ce scumpirile la combustibili și alimente se resimt peste tot, fisurile blocului aliat Ucrainei încep să se manifeste public. Până la urmă, totul se reduce la întrebarea dacă există voință politică în Europa și Statele Unite de a continua lupta pe frontul din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Valul de caniculă extremă, care a lovit vestul și centrul Europei, se îndreaptă către România. Măsurile luate de autorități

Valul de caniculă, care a lovit vestul și centrul Europei, se îndreaptă spre țara noastră. Arșița s-a instalat încă de duminică dimineață, când, în multe zone ale țării, tempratura resimțită a fost de 29 și 30 de grade, la ora 10.

Incident cu repetiție la Timișoara. Un tramvai în care se aflau călători a deraiat, chiar în fața Gării de Nord

Incident cu repetiție la Timișoara. Un tramvai în care se aflau călători a deraiat, duminică dimineață, în fața Gării de Nord.

Explozie puternică la o locuință din Cluj Napoca. Doi soți au suferit arsuri grave

Doi soți din Apahida, județul Cluj, au suferit arsuri grave, după ce casa lor a fost spulberată de o explozie.

Recomandări
Șeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat, a fost inculpat în ”dosarul elicopterul”: ”Nu, nu-mi depun demisia”

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a ajuns, vineri, la Parchetul Militar. El le-a spus jurnaliștilor că a fost anunțat de procurori că are ”calitatea de inculpat în dosarul cu elicopterul”.

Asigurarea locuinței, obligatorie doar pe hârtie. Două treimi dintre locuințe nu au polița cerută de lege

Gradul de cuprindere în asigurarea obligatorie a locuinţei este de cel mult 26%, a declarat, vineri, într-o conferinţă de specialitate, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Sorin Mititelu.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!