Stațiunile de pe litoral care au cea mai bună apă pentru scăldat. Raport al Comisiei Europene

×
Publicitate

Mai bine de 75 la sută din zonele de scăldat ale României au o calitate excelenta a apei.

Informația apare într-un raport al Comisiei Europene - care vorbește și despre o îmbunătățire continuă a condițiilor de îmbăiat, în Marea Neagră. Potrivit cercetătorilor, de zece ani apele din zona litoralului românesc nu au mai fost atât de curate.

Raportul care vorbește despre calitatea apelor în care este permis înotul a fost întocmit de Agenția Europeană de Mediu pe baza probelor luate de direcțiile de sănătate publică.

Specialiștii au analizat prezența în apă a bacteriei E coli, dar și a altor bacterii care pot afecta sănătatea oamenilor.

În cazul României, cercetarea arată că aproape toate cursurile de apă au o calitate bună pentru îmbăiere. Marea Neagră, de la nord la sud, a primit calificativul execelent.

Dacă în 2007 puține ape din România îndeplineau standardele de îmbăiere, din 2012 - susțin experții - majoritatea s-au curățat.

Pe litoral, apa este excelentă pentru scăldat în zona plajelor din 2 Mai, Venus, Costinești, Eforie, Constanța, Mamaia, Năvodari și Vadu.

"În ultimii ani se manifestă o tendință evidentă de îmbunătățire a calității apelor marine în general și a apelor de îmbăiere în particular. Această tendința de îmbunătățire s-a menținut practic din ultimii opt ani și sigur își menține ritmul în ultimii ani mai evident decât în perioada anterioară".

Dan Vasiliu, Director geoecomar Constanța: "Se remarcă, din punct de vedere fizicochimic o scădere a concentrației azotaților în general oricum calitatea este mult îmbunătățită comparativ cu anii 2000".

Analizele privind calitatea apei mării se fac de medicii de la DSP Constanța și de specialiștii Institutului Grigore Antipa o dată la două săptămâni.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62130264
Barul din Capitală care a introdus "Taxa Covid" a fost amendat cu 10.000 de lei

Măsurile de siguranţă, dar şi cele de distanţare socială, le-au crescut semnificativ costurile proprietarilor de terase, care îşi fac diverse strategii, pentru a le acoperi.

62130225
Seceta severă a distrus pomii fructiferi din România. Specialiștii estimează pierderi de 70% în livezi

Cea mai severă secetă din ultimul secol a distrus pomii fructiferi din România. Pierderile sunt colosale. Reprezentanții Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisești” vorbesc de 70% pierderi în livezi și 30% în terenurile agricole.

62130234
Cum funcționează sistemul de zboruri "la cerere", implementat de companii pe timpul pandemiei

Sunt semne de revenire în transportul aerian. Mai multe companii au anunţat curse noi de săptămâna viitoare. În plus, ca să poată supravieţui în această perioadă, au introdus o nouă modalitate de a zbura: la cerere.

Recomandări
60532951
România evită retrogradarea la „junk”: S&P păstrează ratingul „BBB-”, dar perspectiva rămâne negativă. Ce riscuri au rămas

România își păstrează ratingul la "BBB-", cu perspectivă negativă, ultima treaptă recomandată pentru investiții. După o săptămână de discuții cu oficialii de la noi, agenția de rating Standard & Poor's a publicat vineri seară raportul de rating al țării.

Agerpres siegfried muresan la palatul parlamentului
Siegfried Mureșan, atac la PSD după evaluarea S&P: „Partidul care a făcut deficitul de 9% nu poate garanta stabilitatea”

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan, care a propus un Guvern ce nu a reuşit să treacă de votul Parlamentului pentru a fi învestit, afirmă că anunţul Standard & Poor’s privind ratingul României este o veste bună. 

Kiev gettyimages 2271004065
Rusia, acuzată că „rupe Kievul în bucăți”. Capitala Ucrainei ar putea să intre în regim de război

Ucraina cere sancțiuni tot mai drastice pentru Rusia, în urma celui mai recent val de bombardamente care a lovit orașele ucrainene.