Soțul doctoriței ucise în Brăila vorbește pentru prima dată de la moartea soției. „Sentimentul predominant este groaza”

×
Publicitate

În premieră de la crima din Brăila care a șocat opinia publică, soțul doctoriței ucise transmite un mesaj prin avocatul său. Bărbatul este îngrozit pentru că nu înțelege care a fost motivul care i-a provocat o asemenea nenorocire.

Avocatul a mai depus marți o plângere penală pentru tâlhărie, iar doctorul Bogdan Gavril s-a constituit parte civilă în proces. Tot marți, instanța a prelungit arestarea preventivă a suspectului cu 30 de zile.

Bogdan Gavril, soțul doctoriței ucise pe 16 iulie, a fost șocat de ceea ce s-a întâmplat. La câteva zile de la tragedie, a intrat, spune el, într-o depresie, care l-a împiedicat să reacționeze public, chiar și atunci când rudele soției sale au hotărât să o înmormânteze la Chișinău, foarte departe de el. Prin intermediul avocatului, bărbatul a transmis că se teme și el pentru viața lui.

Gigel Potrivitu, avocatul soțului doctoriței ucise: ”Sentimentul predominant pe care l-am decelat eu din conduita dumnealui este groaza. Dorește foarte mult două chestiuni: prima ar fi stabilirea exact a făptașilor, a autorilor, sau eventual complicilor, sau poate instigatorilor. Și a doua chestiune, poate mai importantă, care ar fi fost mobilul acestei fapte".

Avocatul angajat de soțul victimei a discutat marți pentru prima dată cu procurorul de caz și a cerut ca inculpatul să fie cercetat și pentru alte infracțiuni, pe lângă cea de omor calificat.

Gigel Potrivitu, avocatul soțului doctoriței ucise: ”Am formulat o plângere penală pentru infracțiunea de tâlhărie. Este vorba despre sustragerea acelui telefon aparținând victimei. Sustragere realizată, în mod evident, în condiții violente".

Totodată, soțul victimei s-a constituit parte civilă și a cerut despăgubiri simbolice în valoare de 100 de lei. Procedura îi va permite, însă, să poată participa activ în dosarul și procesul morții soției sale. Marcel Mihai, inculpatul reținut pe 19 iulie, a fost prezentat marți de procurori în fața judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de prelungire a arestării cu încă 30 de zile.

O pereche de încălțări purtate de criminal și aruncate într-un tomberon

În fața instanței, procurorii au venit și cu noi probe. Se pare că ADN-ul suspectului a fost prelevat și dintr-o pereche de încălțări pe care acesta le-ar fi aruncat la o ghenă de gunoi, imediat ce a părăsit cabinetul doctoriței.

Scenele au fost surprinse de camerele de supraveghere și anchetatorii au găsit pantofii sport la un om al străzii, care le luase din tomberon. Medicii legiști au obținut și dovezi biologice care arată că suspectul a purtat încălțările respective.

dentista braila

A fost doar unul dintre numeroasele argumente care i-au determinat pe magistrați să îi prelungească mandatul de arestare cu 30 de zile.

Cu toate că anchetatorii vorbesc deja despre sute de probe pe care le-ar avea și care l-ar indica drept autor al crimei pe suspectul în vârstă de 39 de ani, acesta nici marți, în fața judecătorilor, nu a recunoscut nimic.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Impact năucitor, filmat în Tecuci. O femeie nu a acordat prioritate și a fost izbită de o tânără care consumase alcool

Impact năucitor filmat pe o stradă din Tecuci, județul Galați. O cameră de supraveghere a surprins momentul în care o mașină condusă de o femeie de 34 de ani este izbită de o alta, la volanul căreia se afla o tânără de 19 ani.

Închisoare pe viață pentru bărbatul care a omorât o femeie de 73 de ani din Cluj. Trecutul său e plin de infracțiuni

Închisoare pe viață pentru un bărbat din județul Cluj, suspectat că ar fi omorât o văduvă de 73 de ani, soție de preot.

Accident feroviar în Prahova. Un tren în care se aflau 130 de călători a lovit un autovehicul. Şoferul a fost rănit

Un tren în care se aflau 130 de persoane a fost implicat într-un accident la o trecere la nivel cu calea ferată din judeţul Prahova, unde o autoutilitară a intrat pe linia ferată, fiind acroşată de garnitura feroviară.

 

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în Ucraina. Ce se va schimba

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în războiul din Ucraina, dar va răspunde ”simetric” dacă aliații Kievului îi vor furniza acestuia componente de arme nucleare tactice.