Reprezentanții susțin că situația a fost, de fapt, rezultatul a peste 30 de ani de subfinanțare și neglijare a infrastructurii de protecție civilă.

Potrivit acestora, Metrorex nu ar mai fi beneficiat de finanțare dedicată acestui domeniu de aproape 30 de ani, deși metroul a fost proiectat și ca obiectiv strategic de apărare și protecție civilă.

„De 30 de ani Metrorex nu a mai primit niciun leu pentru protecție civilă, pentru scopul principal pentru care a fost creat, acela de obiectiv strategic și de protecție civilă”, transmit reprezentanții sindicatului.

Aceștia susțin că, în timp, Metrorex a fost tratată exclusiv ca operator de transport public, iar finanțarea a vizat doar această componentă, fără a lua în calcul investițiile necesare pentru menținerea rolului strategic al infrastructurii.

Citește și
Cât zile vor rămâne fără permis șoferii care nu își plătesc amenzile la timp

„Deci, după 30 de ani de neglijare, a acestui aspect de protecție civilă, din partea politicului, am vazut oameni supărați că nu s-a evacuat apa mai rapid. Păi cu ce? Nici macar pompierii militari nu aveau în dotare pompe adaptate situației de la metrou, care să evacueze apa la înălțime mai mare de 20 de metri”.

În același timp, sindicaliștii au mulțumit angajaților Metrorex pentru intervenția de după inundație, precum și forțelor Ministerului Apărării, pompierilor militari și companiei Apa Nova pentru sprijinul acordat în gestionarea situației.

În acest context, sindicatul solicită Ministerului Transporturilor și Infrastructurii să asigure finanțarea necesară pregătirii Metrorex în sistemul de apărare civilă și cere includerea companiei în programul SAFE II, pentru alinierea infrastructurii la standardele europene de protecție civilă.

Potrivit sindicaliștilor, în lipsa unor investiții consistente, există riscul ca astfel de situații de criză să se repete tot mai frecvent.