SENTINTA in cazul controlorului de trafic vinovat de accidentul de pe aeroportul Otopeni din 2007
Controlorul de trafic Didina Grama, acuzat de neglijenta in serviciu, ca urmare a aprobarii, in 30 decembrie 2007, a decolarii unei aeronave Boeing 737 fara sa se asigure ca pista e libera, fiind la un pas de producerea unei catastrofe, a fost condamnat.
Judecatoria Buftea a decis condamnarea la un an de inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei in cazul Didinei Grama, pe care a obligat-o la plata a 10.000 de lei despagubiri catre stat, instanta respingand actiunea civila a companiei Tarom, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
In decembrie 2009, la doi ani dupa accident, controlorul de trafic Didina Grama a fost trimis in judecata pentru neglijenta in serviciu, ca urmare a aprobarii, in 30 decembrie 2007, a decolarii unei aeronave Boeing 737 (care avea ca destinatie Sharm el Sheik), fara a se asigura daca pista este libera, astfel ca avionul a tamponat o masina de intretinere, iar cei peste o suta de pasageri de la bord avionului au vazut moartea cu ochii, ei fiind evacuati pe usile de urgenta.
Timp de un an, procesul, derulat la Judecatoria Buftea, s-a amanat din motive de procedura.
Judecatorul a dispus scoaterea din cauza a acestor parti, la urmatoarele termene audiind martorii din dosar.
In 31 octombrie 2011, instanta a luat in discutie cererea formulate de partea civila Compania Nationala de Transporturi Aeriene Tarom, de majorare a pretentiilor civile si a expertizelor solicitate in cazul incuviintari acestei cereri.
In 23 mai 2012, avand in vedere neindeplinirea de catre SC Compania Nationala de Transporturi Aeriene Romane Tarom SA a dispozitiei instantei de a depune la dosarul cauzei inscrisurile solicitate de catre expert in vederea efectuarii expertizei, judecatorul l-a amendat pe reprezentantul societatii cu suma de 5.000 de lei.
La termenul din 22 august al procesului s-a discutat pe marginea raportului de expertiza, iar in 19 septembrie au fost audiate pledoariile finale.
Judecatorul a anuntat ca se va pronunta in acest caz in 4 octombrie, ulterior amanand luarea unei decizii.
Potrivit rechizitoriului Parchetului Curtii de Apel Bucuresti, in 16 decembrie 2009, controlorul de trafic Didina Grama a fost trimisa in judecata, pentru neglijenta in serviciu, "constand in aceea ca la 30 decembrie 2007, in calitate de controlor de trafic aerian, a aprobat decolarea aeronavei Boeing 737-300, cursa ROT 31707, fara a se asigura ca pista este libera, avand ca urmare distrugerea in totalitate a aeronavei apartinand SC Compania Nationala de Transporturi Aeriene Romane Tarom, in valoare de zece milioane de dolari, precum si a unei masini marca Kia, apartinand Asocierii UTI-Gemmo, in valoare de 46.416 de lei".
In 30 decembrie 2007, aeronava Boeing 737-300 apartinand companiei Tarom, in care se aflau 117 de pasageri si sase membri ai echipajului, a intrat intr-un utilaj de intretinere aflat pe pista de decolare a aeroportului "Henri Coanda". In urma accidentului, cei 117 pasageri, care urmau sa ajunga la Sharm El Sheikh, au fost evacuati, fiind nevoiti sa stea mai multe ore in aeroport, pana cand au fost preluati de o alta aeronava pentru a fi transportati spre destinatie. Unii dintre pasageri au refuzat sa mai plece.
In 31 decembrie 2007, ora 10.49, echipa de intretinere a sistemului de iluminare a contactat Turnul de control pentru a obtine aprobarea de lucru, la ora 10.59.47. Turnul de control a cerut echipei de balizaj sa elibereze pista, iar la 11.08.46 echipa de balizaj a fost reautorizata sa reintre pe pista.
Aeronava implicata in accident a fost autorizata de Turnul de control sa se alinieze pe pista si apoi sa decoleze. A fost contactata si echipa de intretinere, formata din patru persoane si doua masini, pentru a intreba daca pista este libera, insa, initial, nu s-a primit niciun raspuns, conform Raportului autoritatilor aeroportuare. La ora 11.28.11, echipa a comunicat ca pista este libera, dupa care un alt membru al echipei a spus contrariul.
Dupa ce a parcurs pe pista aproximativ 600 de metri si la o viteza de 177 de kilometri, aeronava a intrat in coliziune cu un autovehicul la nivelul motorului I si a trenului principal stang. In urma coliziunii, aeronava a iesit de pe pista si s-a inclinat spre stanga.
Dupa oprirea aeronavei, pasagerii au fost evacuati, preluati si transportati in Aeroportul "Henri Coanda", unde au stat cateva ore, pana li s-a pus la dispozitie o alta aeronava cu care au plecat spre Sharm el Sheik. O parte dintre ei au refuzat sa mai plece de frica.
Evenimentul nu s-a soldat cu mortie, insa aeronava a avut afectate trenul de aterizare, jamba, fuselajul de pe partea stanga, motorul principal in totalitate, aripa stanga, precum si deformari ale structurii si pe celelalte parti.
Comisia de ancheta a stabilit ca activitatea de intretinere a sistemului de iluminat al pistei era aprobata de Turnul de control, dar ca masina aflata pe pista nu avea la momentul impactului cu aeronava sistemul de semnalizare in functiune.
Aeronava Tarom avariata la 30 decembrie 2007 era asigurata pentru suma de zece milioane de dolari.
O parte dintre pasagerii din aceea cursa, 60 de persoane, au dat in judecata compania Tarom, cerand despagubiri de cate 520.000 de euro. Tribunalul Bucuresti a respins cererile, inclusiv pe cea a Danielei Nita, singura persoana care a suferit vatamari corporale.
Comisia de ancheta a Ministerului Transporturilor (MT) in acest caz a indicat ca a fost vorba de o eroare umana si ca nu s-au respectat intocmai niste proceduri aplicabile in cazuri de vizibilitate redusa.
Comisia de ancheta a stabilit ca principalele cauze ale accidentului au fost autorizarea eronata in rulajul aeronavei fara a fi asigurata eliberarea pistei, intreruperea mare in activitatea de control al traficului si deficienta comunicarii in vederea eliberarii pistei.
Raportul MT a relevat faptul ca trei dintre controlorii de trafic aerian care se aflau in turnul de control nu au respectat procedurile.
Acestia ar fi fost controlorul - care a dirijat aeronava cand aceasta a ajuns la pozitia de intrare pe pista, inclusiv decolare -, cel care a coordonat aeroava cand ea a solicita aprobarea pentru pornirea motoarelor pana in faza de rulaj si supervizorul de echipa - care avea responsabilitati de monitorizare a activitatii in turnul de control. Ulterior, s-a stabilit responsabilitatea exclusiva a controlorului de trafic Didina Grama.
Decizia de vineri a Judecatoriei Buftea poate fi contestata la Curtea de Apel, care va hotari definitiv in acest proces.