Soluţia anunţată de Viorica Dăncilă pentru Formularul 600. Cei care ar putea primi bonificații

×
Publicitate

Şapte formulare vor fi înlocuite de unul singur, promite guvernul în încercarea de a rezolva problema formularului 600, cel care a pus pe jar 200.000 de români.

Oficialii au anunţat joi că cei care câştigă bani în afara salariilor de la artişti, avocaţi, consultanţi, şi până la fermieri, scapă de formularul 600, care va fi comasat cu alte şase într-o singură declaraţie. Hârtia va fi depusă o singură dată până pe 15 iulie. Specialiştii se întreabă acum după 2 luni de haos ce se va întâmpla cu cei care au depus deja formularele.

După două luni de haos la administraţiile fiscale, Guvernul a decis ce să facă în privinţa formularului 600, cel prin care românii cu activităţi independente îşi achită contribuţiile sociale - la sănătate şi pensie.

„Contribuabilii vor depune o singură declarație în loc de șapte. Plățile pentru impozitul pe venit, CAŞ și CASS în cursul anului se vor face la venitul estimat pentru anul curent și nu la venitul realizat în anul precedent. Va fi un singur termen de plată, respectiv până la data de 31 martie a anului celui în care se realizează venituri, în loc de cinci termene de plată", a spus premierul Viorica Dăncilă.

Deocamdată toate aceste schimbări sunt în stadiul de proiect. Guvernul promite şi bonificaţii pentru plăți anticipate ori pentru cei care depun formularul online. Însă pentru asta tot mai trebuie făcut un drum la Admnistrația financiară.

Andreea Gheorghe, specialist fiscal: ”Această declaraţie nu poate fi depusă online dacă nu deţii o semnătură electronică, un certificat digital, care se înregistrează la ANAF.”

Rămân însă multe semne de întrebare în legătură cu cei care au depus deja declaraţia.

Andreea Gheorghe, specialist fiscal: ”Anul acesta în jur de 15% dintre cei care au trebuit să depună au depus acele declaraţii 600, iar în acest moment nu ştim ce se va întâmpla cu ei. Trebuie să achite până în 25 martie? Nu trebuie prima tranșă? Va trebui să vină cu o declaraţie rectificativă poate?”

Până acum, românii cu venituri din activităţi independente erau obligaţi că trebuie să plătească aproape 8.000 de lei pe an drept contribuţii sociale. Asta dacă au obţinut în 2017 venituri de peste 1.900 de lei net pe lună sau dacă estimau că vor trece de acest prag anul acesta.

Guvernul vine cu aceste măsuri după două luni de confuzii în jurul formularului 600. Oamenii nu au ştiut până acum cum să completeze declaraţia şi au semnalat mari probleme. De exexemplu, cine greşea estimările privind veniturile nu-şi mai recupera banii de la Fisc, în caz că dădea mai mult decât era nevoie. Iar cine nu depunea formularul risca să nu mai fie asigurat la sănătate.

Iniţial, termenul de depunere a declaraţiei 600 era 31 ianuarie, apoi a fost prelungit până pe 15 aprilie. Formularul trebuia să fie adus la Fisc de toţi cei care lucrează pe cont propriu, precum notari, investitori, fermieri, avocaţi, persoane fizice autoritate şi persoane cu drepturi de autor. Până acum, peste 30.000 de români au stat la cozi la Fisc şi au depus această declaraţie.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61943930
Liceeni din Suceava, terorizaţi de doi tineri care le cereau taxă de protecţie

Doi fraţi din Suceava au fost puși sub acuzare pentru tâlhărie și șantaj, fiind acuzați că au acostat în mai multe rânduri doi copii în vârstă de 15 și 16 ani, elevi de clasa a IX-a, pe care i-au intimidat și apoi șantajat.

61943931
Salvare contracronometru în Insulă Mică a Brailei. Mai multe persoane, izolate în nămeţi

Poliţiştii de frontieră au primit numeroase apeluri de la oameni care au rămas izolaţi în nămeţi, fără lemne şi fără alimente.

61943897
Autorităţile încearcă să ajungă în satele izolate din Constanta. De trei zile nimeni nu a mai reuşit să plece

În prima zi oficială de primăvară ne luptam cu efectele acestei ierni prelungite. Valul de ger și ninsori nu părăseşte România până vineri seară. Au fost prelungite codurile portocaliu și galben de frig.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.