Școli din care lipsesc apa și săpunul în plin sezon de gripă. Recomandările medicilor

×
Publicitate

Şcolile au început sub semnul gripei, cu măsuri speciale. Autorităţile încearcă să limiteze numărul de îmbolnăviri, după ce șapte oameni au murit şi s-au înregistrat peste 50.000 de cazuri de viroze respiratorii la nivel naţional.

Elevii au fost verificaţi la cabinetul medical şi trimişi acasă, dacă aveau semne de boală. Însă, în multe instituţii lipsesc lucruri elementare pentru combaterea gripei, cum ar fi săpunul şi apa. Medicii le recomandă părinţilor să-i înveţe pe cei mici să se spele corect pe mâini, ca să ţină microbii departe.

Elevii din învăţământul primar şi de la gimnaziu au trecut luni pe la triaj, în cabinetele medicale din şcoli. Controlul se face de obicei după vacanțe.

Iar la grădiniţe şi creşe, regulile sunt şi mai stricte: acesta ar trebui făcut zilnic.

Dacă medicii constată simptome de viroză respiratorie, cum ar fi durere în gât, ochi roşii şi, mai ales febră, sunt obligaţi să anunţe conducerea şcolii, iar aceasta să trimită elevii acasă.

Din cauza răcelii sau a gripei, unii copii nu au venit la şcoală. Alţii au învins boala cât au fost în vacanţă.

"Am avut febră şi temperatura 41. Mama mea a fost asistentă medicală şi a ştiut ce trebuie să îmi facă şi mi-a pus comprese cu oţet”, explică un elev.

Iar unele şcoli au luat măsuri suplimentare. De exemplu, odorizante montate în sălile de curs şi pe holuri, care conţin şi soluţie dezinfectantă pentru purificarea aerului, dar şi nişte lămpi cu raze ultraviolete, care ajuta la distrugerea virusului din aer.

Dana Voinea, directorul Şcolii ”Sfinţii Voievozi”: "Are un sistem prin care se reciclează aerul din încăpere, noi le pornim seara, de la ora 6:00, până dimineaţă, astfel încât în încăpere aerul să fie cât mai curat."

Medicii îi sfătuiesc pe părinţi să îi hrănească pe copii cu fructe şi legume proaspete şi să-i înveţe să se spele pe mâini, pentru a preveni răceală sau gripă.

Roxana Sfrent - Cornăteanu, medic: ”Copiii trebuie să ştie să se spele pe mâini după ce au pus mâna la gura pentru tuse, pentru strănut şi după ce şi-au suflat nasul într-un şerveţel pe care îl aruncă. Trebuie respectate cu stricteţe măsurile de igienă, unghiile curăţate şi tăiate foarte scurt."

Însă puţini copii şi chiar şi adulţi ştiu să se spele corect pe mâini, astfel încât să îndepărteze cu adevărat microbii, spun medicii.

Dar săpunul sau dezinfectantul de mâini, atât de importante, lipsesc din multe şcoli, spitale şi alte instituţii ale statului.

În cazul unităţilor şcolare, primăriile sunt cele care trebuie să asigure aceste produse. În realitate, în multe cazuri, asociaţiile de părinţi plătesc pentru ele. În plus, peste 2000 de scoli din România au încă WC-uri în curte.

Roxana Sfrent - Cornăteanu, medic: ”Școala poate să ne sprijine în a asigura lucrurile de bază: săpun, apă caldă. În plus, evident că se va acorda o atenţie deosebită aerisirii sălilor de clasă, curăţeniei."

Medicii le recomanda copiilor şi adulţilor să nu meargă la şcoală sau la serviciu dacă apar simptome de răceală şi gripă, ci să se prezinte la doctorul de familie. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Românul care a spart o bancă din Italia cu tractorul, prins în Olt. Suma furată

Un bărbat în vârstă de 21 de ani a fost prins de poliţiştii din judeţul Olt, după ce fusese dat în urmărire internaţională deoarece, în luna aprilie a anului trecut, a spart o bancă din Italia.

Un hoț cu 9 identități false, căutat în Italia, a fost prins de polițiștii timișoreni

Un bărbat din Oradea, cu nouă identităţi false, urmărit internaţional pentru furt în Italia, a fost depistat în judeţul Timiş, conform Agerpres.

O petrecere dintr-un sat din Argeş s-a transformat într-o tragedie. Cum a murit un bărbat

Crimă într-un sat din Argeş! Un bărbat care şi-a chemat trei prieteni în vizită, ca să-i cinstească, a stârnit apoi un scandal de pomină, şi în toiul încăierării unul dintre oaspeţi a fost bătut îngrozitor şi a murit.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.