Elevii și preșcolarii se întorc astăzi la cursuri. Când vor avea următoarea vacanță

61991438
Pro TV

Elevii și copiii de grădiniță se întorc, luni, la ore din vacanța de iarnă, care a durat trei săptămâni. La începutul lunii februarie, ei vor avea din nou o vacanţă de o săptămână, cea intersemestrială.

 

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, următoarea vacanţă, cea intersemestrială, este programată în perioada 2 - 10 februarie.

După aceea, urmează vacanţa de primăvară, în perioada 20 aprilie - 5 mai, iar vacanţa de vară între 15 iunie şi 15 septembrie.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai, iar pentru clasa a VIII-a - în data de 7 iunie.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor şcolare, scrie Agerpres.

Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situaţii obiective de urgenţă (intemperii, epidemii, calamităţi naturale) nu se poate realiza în perioada vacanţelor şcolare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
61968164
Ministrul Educaţiei vrea să introducă un examen care amintește de ”treapta” din comunism
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, anunţă schimbări majore într-o nouă lege a educaţiei, care ar urma să fie gata în două luni.
62001658
Ministrul Educației anunță sfârșitul manualului unic
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţine că nu va mai exista manual unic iar în noua metodologie pentru elaborarea manualelor accentul cade pe calitate şi apoi pe preţ.
62013350
Cât scot din buzunar părinții care n-au cu cine să-și lase copiii în vacanță
Până la 300 de lei, pe zi: atât îi poate costa vacanța copiilor pe părinții care s-au întors la serviciu și nu au cu cine să îi lase pe cei mici.