Bătaie în curtea Mitropoliei Moldovei. Scandalagii au venit cu pistoale şi sprayuri lacrimogene la biserică

×
Publicitate

Scandal uriaş în curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, unde membrii a doua clanuri s-au luat la bătaie, la scurt timp după ce au ieşit din lăcaşul sfânt.

 

Peste 20 de persoane şi-au împărţit pumni şi picioare, iar unii au scos pistoalele şi sprayurile lacrimogene. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor şi poliţiştilor pentru că spiritele să se calmeze. Trei scandalagii au ajuns în arest. Culmea, taberele veniseră la biserică să se împace.

Indivizii, originari din Vaslui, au depus un jurământ în Mitropolie, după un ritual specific etniei din care fac parte.

Cele două grupări îşi juraseră reciproc să se împace şi să nu se mai războiască în afaceri. Dar înţelegerea nu a durat mult.

Unul între membrii clanului a scos un spray lacrimogen şi l-a îndreptat spre un rival. La rândul său acesta l-a ameninţat cu un pistol cu bile.

La scurt timp, cu toţii au început să-şi împartă pumni şi picioare.

Surse din anchetă susţin că cearta a pornit de la nişte conflicte mai vechi, dintre două clanuri, rămase nerezolvate.
A fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine, pentru că oamenii să se calmeze.

Martori: Am venit să ne jurăm aici, el nu a vrut să spună..
Polițist: Aici nu e loc de adunătura pentru voi, înţelegi?

Anca VÎjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași: "Poliţiştii au fost sesizaţi la 112 despre un scandal iscat intre mai multe persoane, în curtea catedralei. Poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii locali s-au deplasat la faţa locului. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii"

Scandalagii au fost amendaţi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar 19 dintre ei au fost duşi la audieri. La final, trei au fost reţinuţi, pentru 24 de ore.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62145968
Ministerul Educaţiei a deschis două linii Telverde pentru informații privind deschiderea școlilor în contextul pandemiei
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a pus la dispoziţie două linii Telverde pentru a facilita accesul rapid la informaţii tuturor celor interesaţi de contextul educativ şi sanitar în care se va desfăşura activitatea didactică în anul şcolar 2020-2021.
62145088
Coronavirus România. Unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri de Covid-19 în ultimele 24 de ore
Municipiul Bucureşti (114) şi judeţele Timiş (78), Braşov (75), Prahova (64), Vaslui (64) şi Iaşi (62) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează, vineri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
62141902
Coronavirus România, 4 septembrie. Bilanțul orei 13:00 - 1.339 de cazuri noi și 47 de decese
Coronavirus România, 4 septembrie. Pe teritoriul României au fost confirmate 92.595 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 3.812 de decese.