Scandalul ouălor contaminate cu Fipronil. Autoritățile române susțin că marfa contaminată nu a ajuns în comerţ
Cele o mie de kilograme de ouă contaminate cu Fipronil, găsite într-un depozit din Timiş, aşează România pe harta statelor europene care se confruntă cu această problema extrem de serioasă.
Marfa, de provenienţă nemţească, a fost deja distrusă. Se fac însă ample verificări la depozitele de ouă şi în fermele de creştere a păsărilor din toată ţară.
Autorităţile de la noi au dat asigurări că marfa contaminată nu a ajuns în comerţ.
Alegeri 2024
19:35
Cine ar putea deveni noul președinte al României. Aceeași persoană, două sondaje diferite
16:15
Lider PSD, răspuns pentrul Lasconi, în cazul George Simion și interdicția lui la Chișinău
20:15
Candidații la prezidențiale fac coadă la Nicușor Dan. După Kelemen Hunor, primarul se întâlnește și cu Marcel Ciolacu
20:57
Ioan Chirteş a explicat de ce liderul AUR, George Simion, are interzis în Ucraina şi Republica Moldova: "Sunt dovezi clare!"
Venera Popa, inspector DSVSA: "Nu au fost găsite ferme care utilizează produsul aflat în alertă."
Pe de altă parte, autorităţile precizează că niciun gram din canitatea de gălbenuş lichid contaminat cu insecticid nu a ajuns pe piaţă. Marfa a fost confiscată şi incinerată după ce Germania, ţară de unde a fost importată, a trimis o alertă.
Adrian Radu Popa, director DSV TIMIŞ: "Am identificat firma în cauza, unitatea în care se găsesc aceste produse, trebuie să luăm măsuri în momentul în care concentraţia de unei asemenena substanţe depăşeşte limitele admise, în cazul nostru 0,005 miligrame pe kilogram".
Insecticidul numit Fipronil este folosit, de regulă, pentru combaterea căpuşelor. Dacă este ingerată, substanţa poate rămâne mult timp în organism, iar efectele ei sunt devastatoare.
Virgil Muștă, purtător de cuvânt spitalul de boli infecțioase Victor Babeș Timișoara: "Poate da afectare hepatică, renală, tiroideana şi neurologică. În toxicatia acută pot apărea convulsii"
Marius Ilie, toxicolog: "În multe ţări din Uniunea Europeană, din 2007- 2010, a fost interzis pentru a se folosi la animalele de la care se consumă carne sau produse. Toxicitatea la om este destul de redusă, dacă nu se ingeră pe cale orală."
Reprezentanţii Comisiei Europene au avertizat că 15 ţări europene au primit ouă contaminate cu Fipronil iar acestea ar fi ajuns inclusiv în Elveţia şi Hong Kong. Situaţia l-a determinat pe comisarul pentru sănătate să convoace în septembrie o întâlnire cu miniştrii din ţările afectate.
Purtător de cuvînt Comisia Europeană: "Acum trebuie să tragem învăţămintele necesare şi să găsim modalităţile pentru a îmbunătăţi eficientă sistemului electronic ce monitorizează fraudele legate de alimente şi problemele privitoare la siguranţă alimentară."
Scandalul ouălor contaminate s-a aprins în Europa după ce în Olanda, Germania şi Belgia au fost descoperite produse cu urme de Fipronil. Numai în Danemarca s-au fi vândut 20 de tone de ouă contaminate cu insecticid. Iar magazine mari din Germania, Suedia, Elveţia, Olanda, Belgia şi Luxemburg au restras milioane de ouă de pe rafturi.
+
Ouăle cu Fipronil, găsite într-un depozit din Timiș, au fost distruse prin incinerare. Autorităţile din Timiş au confiscat o tonă de gălbenuş lichid după ce au existat suspiciuni că marfa ar fi contaminată cu insecticid.
În acest context, 11 percheziţii au avut loc vineri în Olanda şi Belgia.
Poliţia olandeză a arestat două persoane - este vorba despre administratorii fermei care a folosit insecticidul şi de unde au fost exportate ouă.
Cele 1000 de kilograme de gălbenuş lichid, erau de provenienţă nemţească şi nu au ajuns în comerţ. Imediat ce a fost primită alertă din Germania, inspectorii DSV au localizat acest transport şi l-au sechestrat.
Nouă state europene s-au confruntat până acum cu această problema. Spre exemplu, vineri seară, autorităţile daneze au anunţat că în Danemarca au fost vândute 20 de tone de ouă contaminate cu insecticid.
Drept urmare, Comisia Europeană a transmis statelor membre să facă verificări în fermele de păsări, pentru a se asigura că nu se fac tratamente cu substanţe neautorizate.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, acest insecticid poate dauna ficatului, rinichilor şi glandei tiroide.
CE anunţă că 15 ţări europene sunt afectate de scandalul ouălor contaminate cu Fipronil, care a ajuns şi în Hong Kong
Reprezentanţii Comisiei Europene au avertizat că 15 ţări europene au primit ouă contaminate cu Fipronil - un insecticid puternic a cărui utilizare este interzisă pentru animalele destinate consumului - care au ajuns inclusiv în Elveţia şi Hong Kong, scrie BBC.
Comisarul pentru Sănătate, Vytenis Andriukaitis, a anunţat deja că va convoca pe 26 septembrie o întâlnire cu miniştrii din ţările afectate de scandalul ouălor contaminate cu Fipronil.
”Trebuie ca experţii noştri să identifice unde au putut apărea problemele pentru a fi capabili să ne aşezăm şi să discutăm despre soluţii şi despre calea de urmat”, a declarat Andriukaitis.
O adevărată dispută a izbucnit între autorităţile belgiene şi olandeze cu privire la ouăle contaminate, întrucât Amsterdam ştia din octombrie 2016 despre o posibilă utilizare frauduloasă a putrenicului insecticid Fipronil, care nu poate să fie folosit pentru animalele destinate consumului în UE.
”Blamarea şi batjocorirea reciprocă nu ne va aduce nicăieri şi vreau să opresc asta. Dar înainte de toate, responsabilitatea noastră comună şi prioritatea noastră este de a gestiona situaţia, de a aduna informaţii, de a ne concentra pe analiză şi pe lecţiile care pot fi învăţate pentru a ne îmbunătăţi sistemul şi pentru a preveni activităţi infracţionale”, a completat comisarul pentru Sănătate al Uniunii Europene.
Belgia şi Olanda s-au mobilizat pentru găsirea responsabililor: anchetele demarate în cele două state s-au intensificat joi, ceea ce a dus la arestarea a doi directori dintr-o companie olandeză care ar fi aplicat Fipronil.
În Marea Britanie, autoritatea pentru siguranţa alimentelor a anunţat că 700.000 de ouă contaminate au ajuns în ţară din fermele olandeze, dar acestea nu reprezintă un risc pentru public. Între timp, mai multe produse procesate, precum sandvişuri şi salate cu ouă, au fost eliminate de pe rafturile unor lanţuri de hipermarket-uri precum Sainsbury, Morrisons, Waintrose şi Asda.
În Belgia, Olanda şi Germania, supermarket-urile au retras de la vânzare milioane de ouă, iar aproximativ 250.000 de ouă contaminate au fost vândute în ultimele patru luni în Franţa.
Printre ţările europene afectate de scandalul ouălor contaminate se numără şi Danemarca, România şi Luxembourg.
UE convoacă reuniune de urgenţă
Comisia Europeană va convoca la o reuniune reprezentanţii ţărilor UE afectate de scandalul ouălor contaminate cu Fipronil, după ce vor fi stabilite faptele, a anunţat comisarul pentru Sănătate, Vytenis Andriukaitis, citat de AFP.
El a precizat, într-un răspuns scris, că a discutat deja problema cu miniştrii german, belgian şi olandez.
„Trebuie ca experţii noştri să identifice unde au putut apărea problemele pentru a fi capabili să ne aşezăm şi să discutăm despre soluţii şi despre calea de urmat”, a precizat comisarul.
“Avem un sistem bun şi, nu poate fi negat, cele mai ridicate standarde alimentare din lume. Trebuie să lucrăm împreună pentru a învăţa lecţiile necesare şi a avansa, în loc să ne irosim energia pe a-i desemna pe cei vinovaţi”, a adăugat el.
Oficialul a precizat că a cerut, pe lângă măsurile de urgenţă luate de statele membre, pentru retragerea loturilor contaminate, ca ţările să rămână “vigilente” pentru a se asigura că produse interzise nu sunt folosite în tratamente aplicate în ferme avicole.
Sursa: Pro TV
Etichete: Franta, germania, europa, oua contaminate, Fipronil,
Dată publicare:
11-08-2017 11:50