Scad prețurile la curent și gaze pentru populație, dar nu e clar în ce condiții. Care sunt variantele de lucru

×
Publicitate

Facturile la curent și la gaze ar urma să scadă chiar de luna aceasta.

Coaliția de guvernare a discutat luni seară despre posibilitatea ca ordonanța de urgență pregătită în domeniul energiei să se aplice și în ianuarie, iar furnizorii care nu respectă legea să fie sancționați.

Coaliția de guvernare ar fi căzut, astfel, de acord asupra amenzilor pentru furnizorii care nu respectă legea, care ar fi cuprinse între 20.000 și 200.000 lei, spun surse ale Știrilor Pro TV. Acest aspect ar urma sa fie inclus în OUG pusă deja în dezbatere publică. Totodată, ședința de guvern ar urma sa aibă loc marți, la ora 16, pentru adoptare.

De luna viitoare până la sfârşitul lunii martie, preţurile la gaze şi la energie vor fi plafonate la un nivel mai redus decât acum, astfel încât la energie, un consumator casnic nu va plăti mai mult de 80 de bani pe kwh, ba chiar 68 de bani dacă are un consum lunar mai mic de 500 kwh/lună.

La gaze, noul plafon va fi de 31 de bani pe kwh, în loc de 37 de bani, însă dacă o gospodărie se va încadra într-un consum mai mic de 1.500 metri cubi pe lună, atunci va primi și o reducere de 40%.

Însă nu este cert dacă aceste măsuri se vor aplica inclusiv pe facturile din luna ianuarie. Social democraţii au propus luni seară o soluţie care să fie agreata din punct de vedere juridic, astfel încât reducerile să se aplice în total pe o perioadă de trei luni, nu doar de două. În plus, în această ordonanţă ar urma să fie incluse şi sancţiuni pentru furnizorii care nu emit facturi corecte, între 20.000 şi 200.000 de lei. Acest act normativ ar urma să fie adoptat într-o şedinţă de guvern de săptămâna aceasta.

Ce se va întâmpla mai departe de 31 martie nu este clar. Atât PNL, cât şi PSD au venit cu propriile idei. Liberalii au anunţat că ar vrea reducerea TVA la 5% la energie, dar şi eliminarea de pe facturi a costurilor cu certificatele verzi, a bonusului de cogenerare şi a accizelor. Asta ar însemna o reducere cu aproape un sfert din factura la curent.

Social democraţii însă vor ca TVA-ul să scadă la 5% şi la gaze, iar cea mai importantă modificare ar fi plafonarea preţurilor la producător şi plafonarea preţurilor la alimentele de bază.

Pentru aceste măsuri nu a existat încă un consens, însă mai exista o variantă propusă de ambele partide: întoarcerea la piaţa reglementată pe o perioadă de maximum 6 luni. Asta ar însemna că până în octombrie anul viitor, ANRE să stabilească un preţ fix la energie şi la gaze, valabil pentru toţi consumatorii. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62238154
Copil de șase ani din Dâmbovița, ucis de câinii familiei. Au strâns 18 dulăi în curte să-i păzească de hoți. Reacția mamei

Tragedie într-o localitate din Dâmbovița. Un băiat de 6 ani a murit sfâșiat de câinii pe care părinții îi țineau în curte, ca să îi apere de hoți. Familia copilului ar putea fi acuzată de neglijență și ucidere din culpă.

62238179
Cum a rescris George Simion cu cerneală sărbătoarea Unirii la Iași. Liderul AUR ar fi înscenat incidentul: ”Știa că va veni”

Se împlinesc 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, iar ziua a fost marcată în mai multe orașe din țară.  

62238180
Greva STB. Criză nemaiîntâlnită în Capitală. Bucureștenii au străbătut kilometri întregi pe jos, prin frig

Bucureștiul se confruntă cu o criză nemaiîntâlnită în transportul în comun de suprafață. Angajații STB încheie a cincea zi de protest și nu vor să renunțe.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.