S-a terminat minivacanța, începe aglomerația. ”Se circulă în coloană” pe drumurile de la munte și litoral spre București

62553317
Shutterstock

S-a terminat minivacanța de Sfânta Maria, iar mii de români care au fost pe litoral sau la munte se întorc acum spre case. Centrul InfoTrafic a anunțat deja că este aglomerație mare pe drumurile spre București.

 

Astfel, conform sursei citate, la ora 11.00 se înregistrau deja ”valori ridicate de trafic” pe arterele rutiere principale dinspre destinațiile turistice de la mare și de pe Valea Prahovei către Capitală.

Poliția precizează că se circulă în coloană pe DN 1 Brașov-Ploiești, între stațiunile Predeal și Bușteni, pe sensul către Ploiești, iar în celălalt sens între Poiana Țapului și Bușteni. De asemenea, aglomerație este semnalată și între Nistorești și Comarnic, în ambele direcții.

”Valori crescute de trafic sunt semnalate și pe autostrada A2, pe sensul dinspre Constanța către București, între localitățile Medgidia și Fetești. Se circulă în coloană și pe DN 39, între Agigea și Eforie Nord pe sensul către Vama Veche, precum și pe sensul opus, între stațiunile Tuzla și Eforie Nord.”, mai precizează Centrul InfoTrafic.

Pentru evitarea timpului de așteptare în coloană, conducătorii auto sunt sfătuiți să opteze și pentru rute alternative - spun agenții rutieri.

Rute alternative de drum

Pentru DN 1 București - Ploiești - Brașov, pot fi folosite ca rute alternative următoarele artere rutiere:

-► București - Autostrada A3 - Ploiești - Cheia - DN 1A - Brașov;
-► București - Autostrada A1 - Pitești - Câmpulung - DN 73 - Râșnov;
-► București - DN 71 - Târgoviște - DN 72A - Câmpulung - DN 73 - Râșnov;
-► București - Târgoviște - DN 71 Sinaia

Pentru evitarea aglomerării autostrăzii A2 Constanța – București, recomandăm conducătorilor auto care se întorc de pe litoral folosirea rutelor alternative, respectiv:

-► DN 2A Constanța – Hârșova – Slobozia - Urziceni – DN 2 – București;
-► A2 – Fetești sau Drajna - DN 3A – Lehliu-Gară - DN 3 – Fundulea – București;
-► DN 3 Constanța – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călărași – DN 21 Călărași – Drajna - A2 Drajna – București (sau, din municipiul Călărași - DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – București)

”Pentru siguranța participanților la trafic, în condițiile intensificării deplasărilor la revenirea din această perioadă a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă conducătorilor auto să ia în considerare următoarele sfaturi:

- creșterea distanței de siguranță între vehicule;

- evitarea depășirii coloanelor auto;

- planificarea cu atenție a traseului de parcurs și folosirea de rute alternative;

- manifestarea respectului față de ceilalți participanți la trafic, semnalizând orice intenție de schimbare a benzii de circulație sau a direcției, după o asigurare corespunzătoare;

- pe autostrăzi, semnalizarea din timp a intenției de schimbare a benzii de circulație și conducerea cu atenție sporită. Nu folosiți banda de urgență!

- evitarea preocupărilor de natură a distrage atenția de la condus.

În nicio situație, nu urcați la volan obosiți sau dacă au consumat alcool ori substanțe interzise!”, mai precizează InfoTrafic.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62567884
Șofer teribilist, prins conducând cu 208 km/h pe drumul expres din Dolj: a rămas fără permis pentru 120 de zile

Un şofer a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea cu viteza de 208 kilometri pe oră pe un drum expres din judeţul Dolj.

61500367
Mai multe transporturi agabaritice vor circula pe drumurile din România. Unele trasee vor fi afectate

În perioada 17-18 august mai multe transporturi agabaritice se vor deplasa pe drumurile naţionale şi autostrăzile din România, fiind impuse posibile restricţii de trafic pe traseele afectate.

62567882
Studiu. Generația X din România cheltuie peste media globală. Până în 2035, consumul lor va atinge valori record

Consumatorii români din Generaţia X reprezintă aproximativ 27% din cheltuielile totale naţionale, ponderea fiind peste media globală, de 24%, arată cel mai recent studiu de profil, realizat de NielsenIQ.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.