Ucraina vrea să obțină în România despăgubiri de 4 miliarde de euro de la Rusia. Procesul de la Tribunalul București

×
Publicitate

În plin război, Ucraina încearcă să obțină, în instanțele din România, compensații de peste 4 miliarde de dolari de la Federația Rusă.

Suma uriașă, la care se adaugă și dobânzile, a fost stabilită de Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga, după ce mai multe companii de petrol și gaze din țara vecină au avut de pierdut de pe urma anexării Crimeei. Tribunalul București este chemat acum să recunoască decizia pe teritoriul României pentru ca, apoi, bunurile deținute la noi de Moscova să poată fi executate silit.

Șase companii ucrainene de petrol și gaze le-au cerut judecătorilor de la Tribunalul București să recunoască pe teritoriul României o decizie definitivă a Curții Permanente de la Haga. Prin documentul depus și la instanța noastră s-a stabilit că, în urma invadării și anexării Crimeei din 2014, Federația Rusă trebuie să le plătească ucrainenilor compensații de 4,2 miliarde de dolari pentru pierderile economice suferite, plus dobânzile la zi, pentru mai bine de zece ani.

Radu Valentin Sora, specialist în arbitraj internațional: „O hotărâre dată pe teritoriul UE este o hotărâre care are valoare și în România și ar fi putut fi pusă în executare direct. Practic, este o măsură, dacă vreți, de asigurare în plus a părții ucrainene. Mi se pare hilar, imposibil să execuți Federația Rusă la ea acasă, în momentul în care există un conflict deschis cu Ucraina. Și atunci ce ar putea să facă o parte din arbitraj? Să se ducă să încerce executarea în orice stat ar putea accepta acest lucru.”

Procedura de la Tribunalul București este intermediată de Ministerul de Externe și de cel al Justiției de la București, care au rolul de a comunica Ambasadei Rusiei tot ce se întâmplă în dosar. Specialiștii în decizii arbitrale internaționale susțin că procesul ar fi o simplă formalitate, chiar dacă se referă la o dispută între Ucraina și Federația Rusă. Așa cum un astfel de demers poate fi înregistrat și în restul Europei, acolo unde Moscova are proprietăți.

Miza acestui proces inedit de la Tribunalul București este una uriașă. Odată recunoscută decizia arbitrală de la Haga, companiile ucrainene pot demara executarea Federației Ruse pe teritoriul României, prin forța legii. Cu alte cuvinte, pot fi executate silit toate bunurile mobile și imobile deținute de Moscova pe teritoriul țării noastre, inclusiv proprietăți și conturi bancare.

Soarta procesului ar putea fi decisă în următoarele două săptămâni.

Articol recomandat de sport.ro
Splendida Ana Ivanovic, fericită după divorț. Ce pensie alimentară plătește Schweinsteiger
Splendida Ana Ivanovic, fericită după divorț. Ce pensie alimentară plătește Schweinsteiger
Citește și...
Motivul pentru care un bărbat din Galați a ajuns pe lista celor mai căutați oameni din Europa

Un bărbat de 47 de ani din județul Galati a ajuns pe lista Most Wanted a Europol, pe care se află cei mai periculoși infractori căutați pe întregul continent.  

Ultimele pregătiri pentru slujba de Bobotează. Peste 15.000 de credincioși așteptați la procesiunea de la malul mării

La malul mării au început pregătirile pentru Bobotează. Peste 200 de mii de recipiente din plastic sunt etichetate de voluntari, iar luni vor fi împărțite credincioșilor.

Reacțiile unor cameriste venite din Asia când au fost întrebate cum se simt în România. VIDEO

Încă 100.000 de străini din afara Uniunii Europene ar urma să lucreze la noi în acest an. Criza forței de muncă se adâncește, așa că oficialii au stabilit că avem nevoie, în continuare, de lucrători din afară.

Recomandări
Reactorul 2 de la Cernavodă ar putea fi oprit în următoarele 48 de ore. Nivelul Dunării continuă să scadă

Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă ar putea fi oprită controlat în dimineața zilei de 13 august, în contextul scăderii continue a nivelului Dunării. 

Nicușor Dan i-a chemat la Cotroceni pe liderii PSD, PNL, USR şi UDMR. Caută un acord pe legea salarizării

Preşedintele Nicuşor Dan se va întâlni marţi, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR şi UDMR pentru discuţii privind proiectul legii salarizării.

Meteorologii au prelungit avertizarea de caniculă. Codul portocaliu de caniculă a intrat în vigoare | HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări cod galben și cod portocaliu pentru zilele de marți și miercuri, fiind prognozate temperaturi de până la 39 de grade Celsius, disconfort termic ridicat și nopți tropicale.