Rudele spun că bărbatul scăpat de pe targă era paralizat. Ambulanțieri: ”S-a mișcat brusc”

×
Publicitate

Incident strigător la cer în Prahova. Un pacient în vârstă de 71 de ani, operat la cap în spitalul de urgenţă din Ploieşti, a fost scăpat de pe targă în timp ce era transferat de la o secţie exterioară a unităţii medicale.

Cumplit este că la câteva zile de la acest episod, omul s-a stins. Conducerea spitalului recunoaşte întreaga poveste, dar susţine că atunci când s-a întâmplat totul, pacientul era în grija unui serviciu privat de ambulanţă. Cazul a fost preluat de poliţie, care face cercetări pentru ucidere din culpă.

Bărbatul a fost scăpat de pe targă când se întorcea de la un consult făcut într-o secţie exterioară a Spitalului de Urgenţă din Ploieşti.

Responsabili de transportul lui erau agajatii Servicului de Ambulanţă MEDIURG - care au contract cu unitatea medicală. Aceştia ar fi încercat să ascundă adevărul de familia victimei.

Rudele au aflat de nenorocire abia după decesul victimei - când doctorii au scris un raport prin care au cerut poliţiei ca trupul bărbatului să fie supus unei autopsii, mai ales că acesta a suferit un traumatism prin cădere de pe targă.

Nepoata victimei: "Am aflat că a fost pe 17 decembrie. Într-adevăr, am văzut că era zgâriat, nu pe obraz, pe gât avea o zgârietură foarte mare. Am întrebat de ce şi a spus că nu ştie. Nu e normal să scapi un om de pe targă. Nu ştiu, nu există, nu ai cum să fie normal."

Bătrânul a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Ploieşti în noiembrie anul trecut, iar în decembrie a fost supus unei intervenţii chirurgicale, după ce doctorii i-au descoperit o tumoră la cap.

După operaţie se simţea bine, susţin rudele lui, care povestesc că acuza doar unele probleme urologice, motiv pentru care a şi fost trimis pentru un consult în secţia exterioară.

Florin Pușcariu, director medical spitalul de Urgență Ploiești: "S-a apelat la serviciului unei firme private cu care spitalul are contract. A fost efectuat consultul interdisciplinar şi la transportul, la reîntoarcerea pacientului la ambulanţă, a cedat targa şi pacientul a suferit un traumatism cranio-facial."

După accident, pacientul a fost supus mai multor teste, susţin doctorii, iar tomografia nu ar fi arătat că are leziuni care să îi pună în pericol viaţa. Vineri însă, bărbatul s-a stins.

Reprezentanţii serviciului privat de ambulanţă au încercat luni să găsească o explicaţie pentru incidentul în care a fost implicat pacientul.

Cristian Vintilescu, managerul MEDIURG, a transmis că "în momentul în care bărbatul era mutat de pe targa spitalului pe cea a ambulanței, pacientul a făcut o mişcare bruscă. Targa a intrat în balans şi pacientul a fost scăpat de la nici jumătate de metru."

Nepoata victimei: "Era paralizat, să zic aşa, pe partea stângă. Nu avea cum să se mişte şi oricum la spital îl ţineau legat doar de mâna dreaptă. Nu cred că se putea mişca doar, dintr-o mână. E imposibil."

Familia bărbatului a depus plângere la poliţie, iar ancheta a fost preluată de agenţii de la investigaţii criminale.

Raluca Brezeanu, Poliția Prahova: "A fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă."

Între timp, trupul bărbatului a fost depus la serviciul de medicină legală.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62012492
Klaus Iohannis a sesizat la Curtea Constituțională modificarea Legii Referendumului

Klaus Iohannis a transmis CCR o sesizare asupra modificărilor făcute la Legea Referendumului.

62013114
159 de zboruri ale companiei KLM, anulate din cauza unei furtuni

Compania aeriană olandeză KLM a decis să anuleze 159 de zboruri europene programate pentru ziua de marți, spre și dinstre aeroportul Schiphol din Amsterdam, din cauza unei furtuni.

62013112
Dialog Ovidiu Oanță - Tudorel Toader: „Ce ați găsit în ghete, era ordonanță?”

Ministrul Tudorel Toader, și corespondentul știrile ProTV Ovidiu Oanță au avut, luni, un dialog pe tema propunerii pentru șefia DNA. Totodată, jurnalistul a glumit cu ministrul Justiției dacă „a găsit în ghete o ordonanță.”

Recomandări
Luca niculescu 2
PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Ce a răspuns PNL

În prima zi de negocieri, PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Sorin Grindeanu a anunțat că partidul său intră în guvern doar alături de PNL și UDMR. 

Crima uk dexter 2
Criminalul obsedat de „Dexter”, care a ucis o româncă în Marea Britanie, a fost prins după ce a cerut ajutor unor polițiști

Polițiștii români încearcă să găsească rudele unei tinere de 24 de ani care a fost ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.