Reguli mai stricte pentru românii care vin în țară, începând de duminică

×
Publicitate

După ce situaţia s-a agravat în ţările în care trăiesc mari comunităţi de români, autorităţile înăspresc condiţiile de intrare în ţară.

Toate persoanele care sosesc în România din ţări în care au fost confirmate cel puţin cinci sute de cazuri de coronavirus se vor autoizola la domiciliu. Decizia se aplică din duminică seară, începând cu ora 21.00. Iar cei care ajung din Italia, China și Coreea de Sud intră în carantină timp de două săptămâni.

Cei care ajung duminică seară, în România, din ţări în care s-au înregistrat oficial mai mult de 500 de cazuri de pacienţi infectaţi cu coronavirus, sunt obligaţi să declare domiciliul spre care se îndreaptă, iar odată ajunşi acolo se vor autoizola. Decizia se aplică fără excepţie, chiar dacă persoanele nu au simptome de infectare cu coronavirus.

Marcel Vela: Se aproba instalarea izolării la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile pentru toate persoanele asimptomatice care sosesc în România din ţările unde sunt confimate cel puţin 500 de cazuri confirmate. Măsura intra în vigoare de la ora 21.00.

Datele oficiale ale Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor indica 11 state în care se aplică noua măsura.

Autoizolarea la domiciliu


Franţa sau Spania, țări cu mari comunităţi de români, sunt pe lista statelor în care numărul de bolnavi cu coronavirus a depăşit pragul de 500. Elveţia, Austria, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Germania, Danemarca şi Suedia sunt la rândul lor în această categorie. Ambasadorii noştri din Spania şi Italia au transmis mesaje prin care îi roagă pe romani să nu mai plece la drum.

Gabriela Dancău, ambasadorul României în Spania: Evitaţi orice călătorie, dacă aceasta nu este absolut necesară. Protejaţi-vă pe dumneavoastră, familia şi pe cei dragi. Suntem responsabili faţă de aceştia, prin urmare nu trebuie să riscăm infectarea lor.

George Bologan, Ambasadorul României în Italia: Gândiţi-vă că, traversând Europa, care în acest moment e plină de focare, vă expuneţi familia. De aceea, invitaţia noastră, sugestia noastră, este să rămâneţi, acolo unde este cazul, în izolare. Nu înţelegeţi că izolarea vă îngrădeşte libertatea, nu este o pedeapsă.

În autoizolare pentru 14 zile vor intra automat şi cetăţenii care ajung în România din Statele Unite ale Americii ...

Aşa cum sunt obligaţi şi cei care călătoresc din Japonia.

Românii care care sosesc din orice localitate din Italia intra obligatoriu în carantină timp de două săptămâni.

Zone cu risc major mai sunt considerate provincia Hubei din China, inclusiv Wuhan, dar și două orașe din Coreea de Sud.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62115347
Starea de urgență din România, pe înțelesul tuturor. Ce se schimbă

România intră aşadar în stare de urgenţă la două săptămâni şi jumătate de la depistarea primului pacient infectat cu COVID 19.

62115371
CONAF propune accesul gratuit la utilitățile publice: apă, energie electrică și gaze pe o perioadă de minim 90 de zile

CONAF propune accesul gratuit la utilitățile publice: apă, energie electrică și gaze pe o perioadă de minim 90 de zile, atât pentu persoanele fizice, cât și pentru cele juridice, indiferent de forma de asociere

62115370
Patriarhul Daniel: Este mare nevoie de rugăciune şi de ajutorare frăţească. Însingurarea, un prilej de a spori comuniunea

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, consideră că în aceasta perioadă de epidemie este mare nevoie de rugăciune şi de ajutorare frăţească, de întărire în credinţă şi de apropiere de Dumnezeu.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Agerpres audieri florin zamfir
Avize pozitive pe bandă rulantă pentru miniștrii din cabinetul Niculescu-PSD. Aleșii au făcut circ în timpul audierilor

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Centrala nucleara cernavoda
Dunărea a coborât la un nivel critic pentru centrala de la Cernavodă. Trafic redus pe Canalul Dunăre–Marea Neagră

Nivelul Dunării la Cernavodă a coborât timp de trei zile consecutive sub pragul operațional de -262 cm, relevant pentru pomparea apei necesare răcirii centralei nucleare. Prognoza indică menținerea cotelor scăzute în următoarele cinci zile.