Starea de urgență din România, pe înțelesul tuturor. Ce se schimbă

62115347
Inquam Photos / Octav Ganea

România intră aşadar în stare de urgenţă la două săptămâni şi jumătate de la depistarea primului pacient infectat cu COVID 19.

Această situaţie excepţională va permite autorităţilor să ia măsuri rapide în privinţa gestionarii banilor publici şi redirecţionării fondurilor în lupta cu coronavirusul.

Stare de urgență în România

 

Starea de urgenţă este o măsură extraordinară adoptată într-o situaţie extraordinară. În România nu s-a mai instituit stare de urgenţă de 21 de ani, adică de la mineriada din 1999. Este aşadar o măsură decretată de preşedinte, care însă trebuie să obţină aprobarea Parlamentului. În condiţiile actuale, asta ar putea fi o simplă formalitate. Mai departe, odată cu instituirea stării de urgenţă, autorităţile ar putea adopta, potrivit legii, o serie de măsuri restrictive dar acestea nu sunt un motiv de panică. Dimpotrivă.

Banii vor putea fi distribuiți mai repede

În primul rând, din punct de vedere bugetar, cum spunea şi premierul Orban mai devreme, se vor putea distribui mai mulţi bani şi mai repede cu precădere către domeniul medical. Într-o astfel de situaţie de alertă epidemiologica, este important ca toate echipamentele şi materialele medicale de care e nevoie să fie achiziţionate fără întârziere.

Prețurile medicamentelor ar putea fi plafonate

În al doilea rând, se are în vedere măsura plafonării preţurilor medicamentelor şi produselor medicale pentru a împiedica specula.

Rechiziționarea spațiilor de cazare

O altă măsură ar putea fi aceea a rechiziţionării spaţiilor de cazare în cazul în care statul are nevoie de mai multe locuri de carantină, de exemplu.

Reguli mai stricte la graniță

Ar putea fi instituite reguli mai stricte la frontieră cum ar fi interzicerea accesului în ţară a străinilor care provin din ţările cu risc ridicat.

Închiderea unor locuri publice

O altă măsură ar fi închiderea locurilor publice precum baruri, restaurante, centre comerciale pentru evitarea contactului şi implicit împiedicarea răspândirii virusului.

Mai multe patrule de poliție pe străzi

Şi în fine, am putea vedea mai multe patrule de poliţie pe străzi care să verifice respectarea regulilor dar din nou asta n-ar trebui să fie ceva care să ne sperie, dimpotrivă.

Este foarte important de precizat faptul că acestea sunt doar măsuri posibile şi nu este cert în acest moment ca ele vor fi incluse toate în decretul de instituire a stării de urgenţă. Aşa cum a precizat premierul, Guvernul va transmite o listă cu astfel de măsuri posibile urmând ca preşedintele să le adauge sau nu în decret. Prim-ministrul a mai precizat că vor fi luate doar acele măsuri absolut necesare.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62115371
CONAF propune accesul gratuit la utilitățile publice: apă, energie electrică și gaze pe o perioadă de minim 90 de zile

CONAF propune accesul gratuit la utilitățile publice: apă, energie electrică și gaze pe o perioadă de minim 90 de zile, atât pentu persoanele fizice, cât și pentru cele juridice, indiferent de forma de asociere

62115370
Patriarhul Daniel: Este mare nevoie de rugăciune şi de ajutorare frăţească. Însingurarea, un prilej de a spori comuniunea

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, consideră că în aceasta perioadă de epidemie este mare nevoie de rugăciune şi de ajutorare frăţească, de întărire în credinţă şi de apropiere de Dumnezeu.

62115367
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spune că pensiile ar putea fi plătite în avans cu câteva luni

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că pensile ar putea fi plătite în avans cu câteva luni, pentru ca oamenii să poate face față cheltuielilor.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.