Romanii importa ilegal tot mai multe arme. 4 din 10 confiscate anul acesta sunt fără acte legale

×
Publicitate

România continuă să fie paradisul braconierilor care folosesc tot mai des arme deţinute ilegal. 9 din 10 arme de foc confiscate în primele 6 luni ale anului sunt arme de vânătoare, susţine Poliţia Română.

 

Pe lista neagră au intrat însă şi zeci de pistoale cumpărate de pe piaţa neagră.

De la începutul anului, Poliţia Română a confiscat 1355 de arme de foc. 4 din 10 erau deţinute ilegal.


Ovidiu Oanță, corespondent PROTV: „Poliţia Română susţine că 90% dintre armele confiscate de la începutul anului sunt arme de vânătoare cumpărate de pe piața liberă din ţări în care regimul este ceva mai liberal, dar odată intrate pe teritoriul ţării, nu au fost nici declarate, nici autorizate. Ba chiar, susţin aceelași surse, au fost folosite la braconaj.”


Inspector principal Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt IGPR: „În primele şase luni fost confiscate 3.929 de kilograme de carne de vânat, 1.373 de trofee de vânat, 208 capcane, respectiv 18 autovehicule folosite la comiterea de infracțiuni specifice acestui domeniu.”

Pe lista neagră a ofiţerilor de la Serviciul Arme au intrat şi pistoalele deţinute ilegal.

Ovidiu Oanță: „Ofiţerii de la Serviciul Arme susţin că probleme ridică nu numai pistoalele cu glonţ: două din trei pistoale confiscate sunt din categoria armelor neletale, cu proiectil de cauciuc.”

Adică acele arme care sunt folosite uneori în conflictele din trafic sau de către cei care vor să fie ameninţători, în speciali membri ai lumii interlope. Iar deţinătorii legali, care sunt verificaţi riguros, susţin că nu înăsprirea legii ar duce la eliminarea armelor de pe piaţa neagră.

România este una dintre ţările cele mai restrictive din Europa în privinţa procurării şi deţinerii armelor de foc, dar chiar şi aşa, oficial, românii deţin peste 150.000 de arme letale, din care aproape 130.000 sunt arme de vânătoare, şi peste 76.000 de arme neletale, folosite în special pentru autoapărare.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62207512
Procesiunea credincioșilor la Mănăstirea Nicula, în ajunul Sfintei Mării. Oamenii au dormit pe pături în curtea mănăstirii

Pe o căldură aprigă, în ajun de Sfânta Maria, mii de credincioși au mers în procesiune 10 kilometri până la Mănăstirea Nicula.

62207518
Aglomerație de nedescris la munte, în zona Brașovului. La Canionul 7 Scări s-a stat minim două ore la coadă

Muntele e refugiul perfect în fața caniculei, însă o mulţime de oameni au avut acelaşi gând, aşa că pe traseele foarte populare a fost o aglomeraţie de nedescris.

62207517
Ziua porților deschise în ajunul sărbătorii Marinei a atras puhoi de vizitatori. Copiii au admirat armele

Peste 10.000, de turiști au venit sâmbătă în portul militar Constanța la ziua porţilor deschise în ajunul sărbătorii Marinei!

Recomandări
Fotojet 5
Primele imagini cu nava scufundată parțial după ce ar fi fost lovită de drone, aproape de Constanța

Alertă în Marea Neagră, la 13 mile marine de Constanța, unde o navă comercială ar fi fost lovită de drone. Echipajul format din 13 marinari ucraineni și azeri a cerut ajutor. Salvatorii au scos din apă doar nouă oameni în viață.

62518841
Pedepse exemplare și condamnări în masă pentru clanurile care s-au măcelărit pe străzile din Urziceni

Tribunalul Ialomița i-a găsit vinovați pe toți cei 40 de inculpați trimiși în judecată în dosarul conflictului armat din municipiul Urziceni, soldat cu doi morți.  

Cristina chiriac id273470 inquam photos malina norocea
Procurorul general, după atacurile din școli: „Siguranța nu este opțională. Este o obligație a statului”

Cristina Chiriac, procurorul general al României a reacționat după recentele cazuri de violenţă din unităţile de învăţământ, afirmând că siguranţa în şcoli nu e opţională, ci e o obligaţie a statului şi un drept al fiecărui copil şi profesor.