România este pe jumătate sub ape: oameni evacuați, case și drumuri distruse. Câți bani vor primi de la guvern cei afectați

×
Publicitate

Jumătate de țară se află sub cod portocaliu de ploi și inundații, iar vremea extremă a lovit cu furie. Șuvoaiele au distrus case, drumuri și poduri, iar oamenii au fost evacuați de pompieri.

Este cod portocaliu de vreme rea în șase județe, și cod galben în jumătate de țară până diseară! Și hidrologii au emis și ei avertizări de inundații!

Situația e cu atât mai grava cu cât potopul din ultimele zile a distrus case, drumuri și poduri, iar oamenii au fost evacuați de pompieri.

În Galați, Brăila și Tulcea, câteva așezări au fost sub cod roșu de ploi torențiale și vijelii. Iar pericolul nu a trecut. Sunt anunțate încă două zile de vreme rea.

Apele au înconjurat ameninţătoare comuna Bilieși din Vrancea. În unele locuri, se mai vedeau doar acoperişurile.

O femeie şi nepoata ei au fost evacuate cu barca după ce casa le-a fost inundată. Oameni şi animale, deopotrivă, au încercat să se salveze.

-Dati-mi mâna să cobor!
-Hai fetiţa, hai!
-Nu vreau să mă despart de căţel!"

(...)

-Unde mergeţi?
-Acasa!
-Prin apa asta asta mare?
- Nu pot să-mi las casa. Am animalele, cu soţul în casă.
-Sunt izolate acolo, în apă?
-Da!

Așa a decurs dialogul dintre salvatori și sinistrați.

70 de gospodării au fost inundate. Suferinţa şi disperarea se vedeau pe feţele oamenilor năpăstuiţi.

Cei care au mai putut să-şi salveze animalele, le-au urcat în căruţe şi le-au dus în zone ferite de apă.

Localitatea rămâne sub avertizare de cod portocaliu până la miezul nopţii.

În apropiere este râul Putna, care vine învolburat cu apele strânse de pe versanţii din nordul judeţului.

 

O tornadă în Tulcea i-a îngrozit pe pescari

 

Între timp, au apărut noi imagini de la operaţiunea dramatică de salvare a celor 12 muncitori prinşi de ape în Vrancea, în mijlocul viituri de pe râul Zăbala. Toţi au ajuns cu bine acasă.

A fost cod roşu de inundaţii şi în Tulcea, la I.C.Brătianu. Potopul a început de duminică dimineaţă de la ora 5. A plouat torenţial, iar drumul a devenit impracticabil. Apa a ajuns peste genunchi și nicio maşină nu a mai putut circula.

Localnicii au cerut disperaţi sprijinul autorităţilor. O femeie şi-a scos copilul în braţe, prin apă. Cu toţii au nevoie urgentă de apă potabilă şi alimente.

Iar în comuna Hamcearca, tot în judeţul Tulcea, vechiul pod a fost luat de ape, iar oamenii au rămas izolaţi.

O tornadă formată pe lacul Murighiol, lângă Mahmudia, tot în judeţul Tulcea, i-a îngrozit pe localnici. Mai ales că pe lac se aflau mai multe bărci cu pescari.

-Îi vezi fusul? Tras în jos? Uite-l! Ia uite-l!
-Uite-i pe aia cu barca! -
 spuneau îngroziți oamenii.

Un şofer a surprins fenomenul de pe şosea: „Uite-l cum se lăţeşte, fii atent!"

Şi în judeţul Galaţi a fost prăpăd! În oraş, o femeie de 67 de ani a fost la un pas de moarte după ce bucătăria de vară, şubrezită de ape, s-a prăbuşit peste ea.

„A bubuit când s-a rupt tavanul! Noroc de frigider că altfel… S-a oprit tavanul. Tavanul s-a dus pe frigider" a povestit femeia.

Un cartier din Galaţi a fost inundat din nou, pentru a doua oară într-o săptămână.

Sub cod roşu a fost şi comuna Vădeni din Brăila. Aproape 30 de gospodarii au fost inundate.

„M-a luat inima, trageţi apa să pot să mă duc în casă, am animale, am astea"

(...)

-Câţi copii sunt?
-10 copii.
-Şi staţi așa-n apă?
-Păi dacă n-avem niciun ajutor… Nu vine nimeni să ne scoată şi nouă apa. Uite, aşa este la noi. Uite ce e aici. Ce să mai, apa e în casă, - 
povesteau oamenii, amărâți.

Şi luni, jumătate din ţară va fi sub avertizare de ploi şi vijelii.

 

Câți bani vor primi cei afectați de inundații de la guvern

 

Și de parcă nu ar fi plouat de ajuns în aceste zone, meteorologii au emis alte avertizări de vreme rea valabile până luni seara, la ora 22.00, în aproape toată țara.

Asta înseamnă că în continuare va ploua torențial și vor fi vijelii, mai ales seara. În plus există din nou cod portocaliu de ploi în 7 județe printre care Prahova, Buzău și, din păcate, Vrancea unde am văzut că sunt peste 70 de gospodarii afectate și sute de hectare de terenuri sunt inundate.

Luni dimineața, autoritățile și localnicii au început să intre în casele afectate de inundații să vadă ce se mai poate recupera.
Și în Buzău viiturile au distrus mai multe poduri și punți. Cel mai afectat este cel care lega localitățile Lopătari și Vârteju, localnicii folosesc rute ocolitoare.

Iar în orașul Galați au fost semnalate zeci de surpări pe șosele și trotuare. Apa a distrus fundațiile drumurilor iar în unele locuri gropile au și doi metri adâncime.

Cei care au fost afectați de inundații vor fi ajutați de Guvern cu sume fixe de bani, în funcție de cât de afectate au fost locuințele, a explicat premierul Florin Cîțu, la întâlnirea cu prefecții.

Florin Cîțu: ”4.000 de lei pentru familie și persoane singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție de 75%. 2.000 de lei pentru 50%-75%. Câte 1.500 lei între 25% și 50%. Acolo unde au existat decese în cazul inundațiilor, familiile primesc 5.000 de lei suplimentar”.
 

Articol recomandat de sport.ro
Leo Messi a pălmuit un adversar! Decizia Comisiei de Disciplină a venit imediat
Leo Messi a pălmuit un adversar! Decizia Comisiei de Disciplină a venit imediat
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 21 iunie. 26 de noi cazuri de infectare în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, bilanț 21 iunie. Pe teritoriul României au fost confirmate 1.080.282 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Un bărbat a fost găsit mort în puţul liftului, într-o clădire din centrul Capitalei

Un bărbat a fost găsit decedat luni în puţul liftului, într-o clădire din centrul Capitalei. Bărbatul asigura paza imobilului.

Andrei Baciu, despre vaccinurile anti-Covid: ”Protejează şi de noile variante ale tulpinii virale SARS-CoV-2”

Vaccinurile protejează şi de noile variante ale tulpinii virale SARS-CoV-2, afirmă luni secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, care citează un studiu britanic.

Recomandări
Cei trei judecători CCR care s-au opus „amendamentului Fritz”. De ce au considerat că legea este retroactivă

Trei judecători ai CCR au avut o opinie separată față de decizia care a declarat constituțional „amendamentul Fritz”. În viziunea lor, acesta încalcă principiul neretroactivității legii.

CNSU a aprobat noi măsuri de urgență pentru Cernavodă. Cum va fi asigurată apa necesară răcirii reactoarelor

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat vineri o nouă hotărâre, care cuprinde mai multe măsuri și intervenții în regim de urgență pentru a asigura debitul de apă necesar în continuare pentru răcire la CNE Cernavodă.

Incendiu la Institutul Clinic Fundeni din București. 37 de pacienți au fost evacuați de urgență

Pompierii au intervenit, sâmbătă dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care se manifesta cu degajări de fum într-un salon de la etajul al treilea al Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti.