România atrage tot mai mulți turiști străini. Aceștia evită aglomerația și preferă satele autentice și mâncarea tradițională

×
Publicitate

În primele 7 luni din acest an ne-au vizitat mai mulți turiști străini față de aceeași perioadă a anului trecut.

Străinii nu mai caută obiectivele cunoscute, ci preferă viața la țară, localnicii și mâncarea tradițională. Agențiile de turism spun că toamna este anotimpul preferat de ei pentru vizitele în România când plimbările în natură sunt minunate.

50 de turiști din Statele Unite, Canada și Australia au bătut la poarta bisericii fortificate din Prejmer, judeţul Braşov. Sunt într-un tur de două săptămâni prin Europa.

În primele 7 luni ale anului, numărul de sosiri și înnoptări ale turiștilor străini a crescut față de aceeași perioadă a anului trecut, cu aproape 5%. Asta în condiţiile în care,cu tot cu turismul intern, cifrele sunt în scădere cu 1 la sută.

Dragoș Răducan, Președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc: "Există acest interes pentru România. Motivele sunt mai multe, întradevăr e și organizarea festivalurilor."

Ghizii spun chiar că turiștii din străinătate au început să ocolească obiectivele foarte cunoscute și aglomerate. Preferă satele cu oameni simpli, autentici.

Turist: "Eu sunt italian, trăiesc în Suedia și ador să încerc mâncăruri tradiționale din trecut".

George Glodeanu, ghid de turism: "Ne oprim într-un sat uitat de lume să stăm de vorbă cu o doamnă de 70 de ani."

Străinii care ne vizitează sunt din Europa. Cei mai mulţi din Germania, Italia și Israel. Dar, toamnă în special, avem vizitatori şi din Asia, America și Africa.

Străinii veniţi în România în grupuri organizate de agenții, sunt mai ales seniori care au vizitat deja destinații consacrate ale Europei: Olanda, Germania, Austria și Italia. Sosesc în croazieră pe Dunăre și odată cu România trec și prin Bulgăria, Şerbia și Croația.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62576505
Turiștii profită de ultimul weekend cald de pe litoral. Prețurile au scăzut, iar plajele sunt mai liniștite. „E ok, relaxant”
Litoralul a fost animat, sâmbătă, de cei care au dat o fugă pentru o baie de soare și - poate - ultima de anul acesta în mare.
62575146
Staţiunea Băile Govora va avea parc de aventură, cu tiroliană şi piste de biciclete off-road
Staţiunea Băile Govora va avea un parc de aventură, cu tiroliană, alpine coaster şi chiar piste de biciclete off-road, anunţă administraţia publică locală, care luni a semnat contractul de execuţie al acestei investiţii.
62574278
Crame și podgorii din România pe care să le vizitezi toamna aceasta
Dacă ești pasionat de vinuri, aceste crame și podgorii din România sunt perfecte pentru o vizită care îți va trezi toate simțurile.