România a inaugurat două unități de terapie mobilă aeriană. Modulele pot transporta, simultan, 4 pacienți în stare critică

×
Publicitate

Două unități pentru terapie mobilă aeriană au fost inaugurate de către Departamentul pentru Situații de Urgență, la Baza Militară 90.

Achiziționate cu fonduri europene, cele două module vor permite evacuarea și transportul simultan a patru pacienți în stare gravă.

Practic, pe o ramă metalică foarte solidă au fost așezate toate aparatele de care medicii au nevoie atunci când îngrijesc un pacient aflat în stare critică, de la targă până la aparat pentru pacienții care necesită intubare.

Este un aparat pentru aspirare fluide, defibrilatorul și mai multe injectomate, printre aparatele de care este nevoie. Sub targă sunt mai multe spații de depozitare.

Este, de asemenea, un aparat destinat pentru acele echipamente medicale care necesită să stea la o anumită temperatură și buteliile cu oxigen.

Tărgile sunt compatibile cu cele care se află deja pe ambulanțe, iar un astfel de modul poate fi foarte ușor instalat într-un avion de transport aerian. Celălalt modul inaugurat este deja instalat în avionul de tip Spartan al Bazei Aeriane 90, din Otopeni.

Șapte minute le-a luat militarilor să introducă modulul de terapie intensivă în acel avion, și este practic a doua încercare de a monta unitatea de terapie intensivă.

Până acum, România transporta pacienți critici cu două avioane aflate deja în coordonarea Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General de Aviație.

Acum, România practic și-a dublat această capacitate. Vorbim de transportul simultan a opt pacienți, dar totodată s-au îmbunătățit și condițiile, pentru că totul este mult mai fix, spun medicii care au participat la astfel de misiuni de transport aerian.

Avioanele vor rămâne într-un hangar al bazei militare. Vor fi dotate cu tot ce trebuie și vor fi inclusiv aduse și medicamentele necesare pacienților. Vor rămâne acolo și atunci când va fi nevoie.

Ele vor fi din nou urcate și instalate într-un astfel de avion. Au fost special configurate pentru a fi compatibile cu avioanele de transport aerian. Prețul acestor două unități mobile de terapie intensivă aeriană se ridică undeva la puțin peste 900.000 euro. 75% sunt fonduri europene nerambursabile, restul fiind suportat de către România. Această inițiativă a fost salutată și de Comisia Europeană.

Un reprezentant al Comisiei a fost prezent și a felicitat România pentru achiziție. Practic, suntem printre puținele țări europene care au în dotare așa ceva.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62569733
200 de telefoane mobile, găsite în pereții unui autobuz înmatriculat în Ucraina. Valorau de 14 ori mai mult decât vehiculul

Aproximativ 200 de telefoane mobile, în valoare de 700.000 lei, fără documente de provenienţă, au fost descoperite ascunse în pereţii laterali ai unui microbuz, de poliţiştii de frontieră de la Vicovu de Sus, județul Suceava.

62569734
Complicele turcului care a comis atacul armat din Centrul Vechi a fost prins. Unde a fost capturat de polițiști

Au avut loc noi audieri în cazul atacului armat din Centrul Vechi al Capitalei. Un alt cetățean turc a ajuns în fața anchetatorilor de la Serviciul Omoruri.

62569658
Ce greșeli a făcut șoferul care a provocat tragedia din Munții Iezer. Explicațiile unor piloți de raliuri off-road

Este anchetă în urma accidentului de sâmbătă dimineața, din Munții Iezer, în care patru tineri și-au pierdut viața, iar un al cincilea a fost grav rănit.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.