Rejudecarea dosarului Foresta Nehoiu, amanata pentru ca Omar Hayssam NU a fost citat
Curtea de Apel Bucuresti a amanat joi, pentru 30 septembrie, discutiile in dosarul Foresta Nehoiu, care se rejudeca pe latura civila, instanta stabilind un nou termen intrucat Omar Hayssam nu a fost citat.
Dosarul Foresta Nehoiu, in care Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de catre instanta suprema, in iunie 2010, la trei ani de inchisoare, se rejudeca doar pe latura civila.
La termenul de joi al dosarului, magistratii Curtii de Apel Bucuresti au amanat judecarea din cauza lipsei de procedura privind citarea lui Omar Hayssam si au dat termen pe 30 septembrie.
Pana la urmatorul termen stabilit de instanta, Omar Hayssam va trebui citat prin Administratia Nationala a Penitenciarelor. Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, in lipsa, in trei dosare, la 20 de ani, 16 ani si, respectiv, trei ani, pentru rapirea celor trei jurnalisti, inselaciune in cazul "Volvo" si fraude in cauza "Foresta Nehoiu".
In dosarul "Foresta Nehoiu", Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de catre instanta suprema, in iunie 2010, la trei ani de inchisoare, dupa ce instantele inferioare dispusesera achitarea lui si a celorlalti inculpati.
Hayssam a fost acuzat ca a incheiat contractul de privatizare a societatii Foresta SA Nehoiu (judetul Buzau) si apoi, in calitate de presedinte al Consiliului de Administratie si impreuna cu Gheorghe Iosif, vicepresedinte al Consiliului, a dispus, in octombrie 2001-iulie 2004, vanzarea activelor societatii, mai ales terenuri.
Mohamad Omar si El Assal Emil Raja au fost condamnati la doi ani de inchisoare cu executare, iar Gheorghe Iosif, judecat pentru crima organizata si bancruta frauduloasa, si Carmen Marilena Popa, judecata pentru fals intelectual, au fost condamnati la doi ani de inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei si interzicerea unor drepturi, respectiv sase luni de inchisoare cu suspendare.
Activele SC Foresta Nehoiu - una dintre firmele detinute de Omar Hayssam - vor fi evaluate si scoase la licitatie publica, sumele obtinute urmand sa fie folosite pentru achitarea datoriilor catre creditori, dupa ce instanta de judecata va dispune anularea contractelor frauduloase, a anuntat Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) in 1 august. Potrivit DIICOT, la 1 iunie 2005, lichidatorul judiciar al debitoarei SC Foresta Nehoiu SA, desemnat de catre Tribunalul Bucuresti, a inregistrat tabelul definitiv al creantelor impotriva averii debitoarei, valoarea totala fiind de 323.915.244.487 de lei (peste 32 milioane lei in prezent).
"Lichidatorul a inventariat, la data de 19 mai 2005, bunurile care erau inregistrate in evidenta contabila a debitoarei si care urmau a fi evaluate si valorificate prin licitatie publica. Pentru reintregirea patrimoniului SC Foresta Nehoiu SA, la data privatizarii, lichidatorul judiciar a instituit sechestru asigurator asupra a 31 active instrainate in perioada 21 noiembrie 2001-10 noiembrie 2004. Masura a fost transmisa Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Buzau pentru inregistrarea in Cartea Funciara", a precizat DIICOT.
De asemenea, la Tribunalul Bucuresti, au fost formulate cereri de anulare a tuturor contractelor de vanzare-cumparare (terenuri, constructii, utilaje) incheiate in cei trei ani anterior deschiderii procedurii prevazuta de Legea nr 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului .
"Aceste cereri sunt in curs de solutionare de catre judecatorul sindic, in cadrul aceleiasi proceduri prevazute de Legea nr.64/1995 republicata si modificata", au mai aratat procurorii. In final, se va proceda la evaluarea activelor si scoaterea lor la vanzare prin licitatie publica, sumele astfel obtinute urmand a fi destinate in totalitate pentru achitarea datoriilor catre creditori, dupa ce instanta de judecata va dispune anularea contractelor frauduloase, potrivit DIICOT.
"Pentru stabilirea exacta a partii civile, s-a inaintat adresa catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) in vederea, de catre aceasta, a constituirii de parte civila. Conform adresei nr.9028/2.06.2005, AVAS a comunicat ca, intrucat suma de 77.247.732.078 lei reprezinta diminuarea valorii activelor SC Foresta Nehoiu SA, partea civila cu privire la acest prejudiciu trebuie sa se constituie SC Foresta Nehoiu SA, iar un eventual prejudiciu cauzat AVAS, ca urmare a desfiintarii contractului de vanzare-cumparare din 2000, va fi stabilit ulterior in fata instantelor de judecata", au precizat procurorii.
Dupa ce a fost adus in tara, Omar Hayssam a depus, in 1 august, la instanta suprema, doua contestatii in anulare, in dosarul de terorism si in dosarul "Volvo", prima avand termen in 24 ianuarie 2014, iar cea de-a doua in 15 ianuarie 2014. Admiterea unei contestatii in anulare duce la rejudecarea dosarului.
In 31 iulie, Omar Hayssam a aratat la Tribunalul Bucuresti, unde s-a judecat propunerea de arestarea preventiva a lui pentru inselaciune si delapidare, ca solicita atat justitiei romane, cat si autoritatilor internationale, sa-i fie redeschise toate dosarele, pentru "aflarea tuturor adevarurilor".
"Vreau redeschiderea tuturor dosarelor mele, pentru aflarea tuturor adevarurilor (...) Sa se rejudece, ca sa pot aduce probe, sa arat toate adevarurile, sa se stie tot", a declarat Hayssam, in sala de judecata. Omar Hayssam a fost trimis in judecata in 14 octombrie 2005 si condamnat definitiv, in lipsa, in 20 februarie 2008, la 20 de ani de inchisoare.
Hayssam a primit pedeapsa pentru implicarea in rapirea jurnalistilor Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian, in martie 2005, la Bagdad. In noiembrie 2012, instanta suprema l-a condamnat definitiv pe Omar Hayssam la 16 ani de inchisoare in dosarul "Volvo", in care a fost acuzat ca a inselat patru firme cu 1,6 milioane de euro, de la care a luat in leasing mai multe utilaje, trimise in Siria si Egipt la firmele controlate de el.
Hayssam este judecat si pentru trecerea frauduloasa a frontierei de stat, alaturi de fratii acestuia, Mukhles si Mahmoud, si de omul de afaceri Mustafa Tartoussi. In acest dosar, in 8 octombrie 2012, Omar Hayssam a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la doi ani de inchisoare cu executare pentru trecerea frauduloasa a frontierei, in timp ce Mustafa Tartoussi, Mukhles si Mahmoud Omar, acuzati ca i-ar fi inlesnit fuga din tara, au fost achitati.
Sentinta nu este definitiva, fiind atacata cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Instanta a stabilit urmatorul termen in dosar la 12 septembrie.
El mai are doua dosare deschise de DIICOT, unul pentru inselaciune si delapidare, iar al doilea, pentru spalare de bani, inselaciune cu consecinte deosebit de grave si asociere in vederea savarsirii de infractiuni.
Hayssam este vizat si intr-un dosar de la Directia Nationala Anticoruptie (DNA), privind privatizarea IPRS Baneasa, cauza vizand depunerea mai multor inscrisuri false referitoare la experienta si capacitatea financiara a firmei reprezentate de sirian, pentru a putea participa la procedura.
Omar Hayssam a fost predat Politiei Romane in dimineata zilei de 19 iulie, anunta purtatorul de cuvant al sefului statului, Bogdan Oprea. In 23 iulie, Politia Romana arata ca Omar Hayssam a fost transferat dintr-un centru de retinere si arest preventiv al IGPR, in care a stat de la aducerea lui in tara, intr-o unitate din cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor.
Reprezentantii ANP au precizat ulterior ca Omar Hayssam se afla din 23 iulie in custodia Penitenciarului Bucuresti Rahova si este cazat intr-o camera cu "profil de carantinare-observare". In martie 2005, jurnalistii Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian au fost rapiti la Bagdad. In 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost retinut si, desi presedintia anunta atunci ca este acuzat de implicare in rapirea jurnalistilor Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infractiuni economice, intr-un alt dosar.
La aproape un an si o luna de la plasarea lui in arest, instanta a acceptat sa il elibereze, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse si arestarea sirianului. Eliberarea a fost ceruta pe motiv ca starea de sanatate a lui Hayssam s-a degradat, dupa operatia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat in 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.
In 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din Romania la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din functii a sefilor SRI, SIE si DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga si Virgil Ardelean, dar si a procurorului general al Romaniei Ilie Botos, in 20 iulie 2006. Omar Hayssam a fost dat in urmarire generala la nivel national si international, in baza unui mandat de arestare preventiva emis in lipsa de catre Curtea de Apel Bucuresti, in iulie 2006.