Regele Mihai, înmormântat în locul considerat de Carol I foarte aproape de cer

×
Publicitate

Regele Mihai îşi va dormi somnul de veci la Mănăstirea Curtea de Argeş, acolo unde sunt înmormântaţi toţi regii României.

Carol I a ales acest loc de odihnă veşnică pentru că i s-a părut foarte aproape de cer. Sâmbătă, fostul suveran Mihai va fi aşezat lângă soţia lui, Regina Ana, în noua necropolă regală, ridicată lângă mănăstire. Tot acolo va fi mutat în perioada următoare şi tatăl său, Carol al II-lea.

Mănăstirea de la Curtea de Argeş este o capodoperă a arhitecturii bizantine. A fost construită la începutul secolului al XVI-lea în timpul domnitorului Neagoe Basarab şi este considerată monument istoric.

Preot Adrian Enache, muzeograf: "Înainte de anul 1875, Regele Carol I, vizitând aceste locuri, a văzut această minunată biserică, a perceput întru totul importanța şi frumuseţea ei arhitecturală şi a hotărât să fie restaurată, în acest sens chemând un arhitect francez."

Ştefan Dumitrache istoric: "Majestatea Sa a considerat că acest loc de la Curtea de Argeş este un loc foarte aproape de cer şi l-a ales că loc de odihnă veşnică."

Fostul suveran Mihai I şi-a dorit un loc în catedrala unde se odihnesc unchiul şi bunicul său, Carol I şi Ferdinand, cei care au scris istoria modernă a României. Tot acolo se află mormintele reginei Elisabeta şi reginei Maria, bunica Regelui Mihai. Din păcate, spaţiul îngust nu a mai avut alt loc de veci. Acum câţiva ani, Regele Mihai a căutat o soluţie împreună cu Arhiepiscopul Argeșului şi Muscelului, Calinic.

IPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului şi Muscelului: "El îmi spune: suntem şi noi muritori, ca toţi oamenii, şi să vedem loc de înmormântare, dacă mai este aici, în biserică. Şi eu i-am spus, Majestatea Voastră, după cum se vede, nu mai există loc aici, este încărcat totul aici. În sfârşit, şi aşa, cu regret, am ieşit din biserică şi zice: dar mausoleul zidit în parc? Dacă se poate aici, dacă în spatele parcului, mănăstirii. Este extraordinar! L-am numit regele răbdării. Regele Mihai, cu el se închide şirul acestor regi, patru mari ai României."

Regele Mihai va fi înhumat în noua necropolă regală, aflată în vecinătate, acolo unde, anul trecut, a fost inmormanatata şi soţia lui, Regina Ana. Familia regală a început construcţia în 2009.

Într-un alt loc se află sicriul lui Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, aşezat, provizoriu, într-o cameră mortuară din curtea mănăstirii.

Preot Adrian Enache, muzeograf: "Aici se afla sicriul cu osemintele Regelui Carol al II-lea, cel de-al 3-lea rege al României, 1930-1940, care a fost adus din Portugalia în 2003, pe 14 februarie. Aici este pus în ideea de provizorat, până când se va finaliza construcţia noii catedrale arhiepiscopale. Acolo va fi mutat Regele Carol al II-lea, acolo se află şi mormântul soţiei Regelui Mihai şi, după cum ştim cu toţii, acolo va fi şi Regele Mihai."

Necropola regală va fi gata în următorii ani.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
61928524
Programul funeraliilor Regelui Mihai, pentru ziua de sâmbătă
Casa Regală a transmis, vineri, programul funeraliilor Regelui Mihai I al României pentru ziua de sâmbătă, 16 decembrie.
61928638
Restricții de trafic sâmbătă, la funeraliile Regelui Mihai. Străzile care vor fi închise
Ministerul Afacerilor Interne anunţă măsuri de securitate sporite, sâmbătă, la funeraliile Regelui Mihai: 1400 de poliţişti şi peste 800 de jandarmi vor asigura protecţia celor prezenţi la ceremonie, deplasarea cortegiului şi ordinea publică.
61928626
Recviem pentru Majestatea Sa
Dincolo de ritul ortodox în care a fost botezat și crescut toată viața, Regele Mihai a fost în primul rând român, și nu unul oarecare, ci suveranul tuturor românilor.