Reacțiile comercianților din stațiunile montane când sunt întrebați dacă au autorizație de funcționare

×
Publicitate

Jumătate dintre comercianții cu afaceri pe litoral ocupă ilegal domeniul public, arată un raport al Curții de Conturi. Iar prejudiciul se ridică la 20 de milioane de lei.

Și în stațiunile montane, unii comercianți au pus stăpânire pe spațiul public fără acte legale. Dincolo de ilegalitatea acestor afaceri sezoniere, imaginea stațiunilor are de suferit: zona pârtiilor și străzile din centrul stațiunilor arată ca la bâlci.

Comercianți ambulanți sau cu tarabe fac bani în centrul unor stațiuni montane, precum Poiana Brașov, sau în apropierea pârtiilor. Întrebați de autorizațiile de funcționare, unii dau să fugă. Alții spun că n-au habar, pentru că lucrează pentru alții mai întreprinzători.

Comerciantă: „Din câte știu este o autorizație automat, altfel nu poate fi deschis.”
Reporter: „Și o aveți aici?”
Comerciantă: „Da, toate actele sunt aici.”
Reporter: „Și ne-o puteți arăta?”
Comerciantă: „Da, eu v-o pot arăta, doar că nu sunteți autorizați cred că dumneavoastră ca să îmi cereți astfel de acte".

Comerciant: „Cum să nu avem autorizație…”
Reporter: „De la primărie?”
Comerciant: „De la primărie… de la șefu’ de aici. Aici e târg. Vorbiți cu șeful.”

Unii turiști se opresc să cumpere mâncare sau jucării, deși sunt deranjați de aspectul de bâlci.

Turist: „Cred că aglomerează foarte mult zona, în primul rând, mai ales că sunt amplasate pe trotuar.”

Turist: „Vizual încurcă așa un pic peisajul.”

Turist: „Uitați-vă câtă lume e. De unde să facă și ei rost de bani? De aici.”

Poliția locală susține că face controale săptămânal în Poiana Brașov, dar comercianții pretind că ar face parte dintr-un târg sezonier care nu are nevoie de autorizație. Organizatorul târgului a refuzat să-și spună punctul de vedere.

Sorin Toarcea, purtător de cuvânt al Primăriei Brașov: „Ceea ce este acolo nu poate fi încadrat în târg sau festival și considerăm că ar trebui să aibă un acord de funcționare. Am făcut verificările în baza noastră de date, nu am găsit un certificat de urbanism eliberat pe numele organizatorului acelui târg.”

Pe litoral, situația este asemănătoare, dar acolo amploarea fenomenului a fost scoasă la iveală de verificările Curții de Conturi. Un raport al instituției arată că, în anul 2021, jumătate dintre comercianții de la malul mării nu aveau autorizații de funcționare. Pentru că la eliberarea acestor documente primăriile percep o taxă, inspectorii Curții de Conturi au estimat prejudiciul la aproximativ 20 de milioane de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62325641
Recepția Pasajului Basarab va fi făcută, în sfârșit, la 12 ani de când a fost dat în folosință. Este deja plin de rugină

Aproape 30 de poduri și pasaje din Capitală sunt verificate în această perioadă de autorități. Vor să vadă care este gradul de uzură, inclusiv rezistența la cutremure, pentru a remedia eventualele probleme.

62325581
Copilul mușcat de câini în Botoșani, salvat de mama lui: "L-au târât". Proprietarul câinilor a fost reținut de poliție

Un incident șocant a avut loc în Botoșani. Un copil de 10 ani este în stare gravă, după ce a fost atacat de trei câini. Scena îngrozitoare s-a petrecut pe strada din fața casei sale.

62325579
Mărturia unei paciente căreia i s-a implantat stimulator cardiac de la un mort: Intervenția a durat mult, au fost complicații

Foștii pacienți ai medicului Dan Tesloianu, arestat pentru că le-ar fi montant unor cardiaci dispozitive medicale recoltate de la cadavre, încep să rupă tăcerea.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.