Reacția lui Marcel Ciolacu după ce PNL a depus amendamentul care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la Senat

×
Publicitate

La terminarea mandatului, președintele Klaus Iohannis, ar putea candida, pentru un post de senator de București.

Liberalii au depus o inițiativă de modificare a legii, privind alegerea parlamentarilor, care să îi permită președintelui în funcție, să candideze ca independent, dar pe listele partidului lor. Decizia, nu i-ar scurta mandatul de președinte, pentru că aleșii, își vor prelua atribuțiile, după 21 decembrie, când șeful statului, își încheie cei 10 ani, la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis a refuzat să lămurească dacă va candida la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Surse politice susțin insa că liberalii au avut deja discuții cu cei de la PSD pentru a adopta o inițativă de modificare a legii privind alegerea senatorilor și deputaților.

Marcel Ciolacu, prim-ministru: „Nu am discutat deoarece domnul Iohannis presupun că nu vrea să candideze pe listele PSD”.

Legea încă nu-i permite lui Klaus Iohannis să candideze

În forma actuală, legea nu lasă posibilitatea partidelor să promoveze pe listele lor candidați independenți. Însă, în 2004, când Ion Iliescu pe atunci președinte în funcție a candidat ultima oară pentru un fotoliu de senator, aleșii au făcut aceeași derogare pe care o propun liberalii acum. Respectiv, ca partidele politice să poată susține pe listele lor candidatura independentă a președintelui în funcție.

„Președintele României, în funcție la data alegerii Camerei Deputaților și Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianțe politice sau alianțe electorale pentru obținerea unui mandat de deputat sau senator. În cazul în care este ales deputat sau senator, Președintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de deputat sau senator și aceea de președinte”, arată amendamentul.

Biroul de presă al președintelui a transmis doar că șeful statului nu va pleca de la Cotroceni mai devreme de 21 decembrie, când i se termină mandatul.

„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, Președintele României, Klaus Iohannis, precizează că își va încheia mandatul la termen și nu intenționează să demisioneze din funcția de Președinte”, a transmis Administrația Prezidențială.

Pe de altă parte, între liberali sunt mulți care susțin că alăturarea lui Kaus Iohannis de imaginea partidului nu le va aduce mai multe voturi.

Adrian Veștea (PNL): „A făcut parte înainte de a fi președinte din PNL, a condus PNL, este o personalitate care în ultimii 10 ani e foarte cunoscută, decizia nu ne aparține”.

O discuție despre posibila candidatura a lui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare a mai existat și în luna mai, dar demersul de modificare a legislației nu a fost dus mai departe. Șeful statului avea, la acel moment, negocieri pentru obținerea unor funcții importante pe plan extern.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62479979
Ciolacu anunță lansarea ”Planului Naţional pentru Marea Industrie”. 2 miliarde de euro pentru susținerea economiei

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, în şedinţa de Guvern, lansarea Planului Naţional pentru Marea Industrie, cel mai important pachet economic de susţinere a economiei, de circa 2 miliarde de euro.

62457662
Ministrul Afacerilor Externe: Reafirmăm „sprijinul total” al României pentru apărarea independenţei Ucrainei

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, reafirmă, în urma vizitei omologului său ucrainean la Bucureşti, „sprijinul total” al României ”pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei”.

62124741
PNL a depus un amendament de modificare a legii în Parlament, astfel încât Klaus Iohannis să ajungă parlamentar

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a confirmat, miercuri, informația prezentată anterior pe surse de ȘtirileProTV.ro, privind depunerea în Parlament a unei inițiative de modificare a legii privind alegerea Senatului și Camerei Deputaților.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.