Reacția Kremlinului la aderarea oficială a Finlandei la NATO. Peskov: "Este un afront. (...) Ne obligă să luăm contramăsuri”

×
Publicitate

Finlanda a devenit, oficial, marți, cel de-al 31-lea membru al Alianţei Nord-Atlantice, în urma unei ceremonii desfăşurate la sediul NATO, din Bruxelles.

Ministrul finlandez de Externe a înmânat instrumentul de aderare secretarului american de stat reprezentant al Statului gardian al tratatului fondator. Steagul Finlandei a fost arborat între cele ale Estoniei şi Franţei urmând ordinea alfabetică. Simultan, drapelul țării nordice a fost înălțat și la cele două comandamente strategice ale NATO - în Mons - Belgia şi în Norfolk - Virginia.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: „Finlanda este acum mai sigură, iar Alianţa NATO este mai puternică având Finlanda drept aliat. Forţele voastre militare sunt substanţiale şi foarte capabile. Mesajul transmis azi este că fiecare naţiune are dreptul să-şi aleagă propriul drum. Poarta NATO rămâne deschisă, şi nimeni nu o poate închide cu forţa.”

Sauli Niinistö, președintele Finlandei: „Epoca non-alinierii militare din istoria noastră (a Finlandei, n.r) a ajuns la sfârşit.”

Daniela Andreev, corespondent PRO TV Chişinău: „Drapelul Finlandei a fost arborat între cele ale Estoniei şi Franţei. Ceremonia a avut loc după ce documentele de aderare au fost înmânate secretarului de stat american Antony Blinken, gardian al tratatului fondator al organizaţiei. Imediat ce a devenit țară membră a Alianţei, Finlanda a promis că următorul drapel care va ajunge aici va fi al Suediei, alături de care a depus anul trecut cererea de aderare la NATO.”

Drapelul Finlandei a fost arborat între cele ale Estoniei şi Franţei. Ceremonia a avut loc după ce documentele de aderare au fost înmânate secretarului de stat american Antony Blinken, în calitate de reprezentant al statului - gardian al tratatului fondator al organizaţiei.

Antony Blinken, secretat de stat SUA: „Odată cu primirea acestui instrument al aderării, declar Finlanda al 31-lea stat membru al Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic.”

Pekka Haavisto, ministrul finlandez al Afacerilor Externe: „Din moment ce acum facem parte din NATO, îmi revine importanta misiune de a vă preda spre păstrare ratificarea de către Finlanda a primirii Suediei în Alianţă. Este primul nostru demers în calitate de stat membru.”

Antony Blinken, secretat de stat SUA: „Mulţumesc, sunt încântat să primesc acest document din partea Finlandei.”

(...)

„Sunt ispitit să spun că poate ar trebui să-i mulţumim lui Putin pentru extinderea de astăzi. Se întâmplă chiar ceea ce el a vrut să evite invadând Ucraina. În realitate, a determinat multe ţări să-şi reconsidere propria apărare, astfel încât să descurajeze noi posibile agresiuni din partea Rusiei.”

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: „Invadând Ucraina, Putin şi-a declarat drept obiectiv „mai puţin NATO la frontierele sale”. A căpătat exact contrariul”

Granița Rusia-NATO s-a dublat, brusc

Până astăzi, Federaţia Rusă avea cu statele NATO o graniţă de 1215 km, însumând porţiuni de frontieră comună cu Estonia, Letonia, Norvegia, dar şi Polonia şi Lituania, prin Kaliningrad, enclava rusă la Marea Baltica.

De acum, granița ruşilor cu NATO s-a dublat brusc, întrucât Finlanda are o frontieră de 1.350 de km cu Rusia lui Putin.

Ocupat marți cu o vizită la fabrica de locomotive din Tula, Putin a lăsat pe seama altor responsabili ai administrației sale să marcheze extinderea NATO.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin: „Extinderea NATO este o intruziune în securitatea noastră și un afront adus intereselor naționale ale Federației Ruse. Așa o percepem noi. Și, bineînțeles, acest lucru ne obligă să luăm contramăsuri pentru a ne asigura propria securitate, atât din punct de vedere tactic, cât și strategic.”

Serghei Șoigu, ministrul Apărării din Rusia: „Evident, intrarea Finlandei în NATO creează riscul unei extinderi semnificative a conflictului ( din Ucraina, n.r.), dar nu va afecta nicicum deznodământul operaţiunii militare speciale.”

Mai mult, ministrul rus al Apărării a sugerat că aeronavele Belarusului au fost modernizate pentru a putea efectua lovituri nucleare, ca răspuns la iminenta extindere a NATO.

Aderarea Suediei la NATO rămâne blocată de opoziția Turciei și a Ungariei.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62337063
ANIMAȚIE GRAFICĂ | Vortexul polar a făcut prăpăd în România. „La mine venise primăvara. Sunt din sud. Aici văd că e iarnă"

Vremea rea, dezlănțuită, de la început de aprilie, a făcut prăpăd în mare parte din țară. Unde nu a plouat, a nins ca în toiul iernii. Ninsoarea, care în unele locuri din țară nu s-a oprit deloc în ultimele 15 ore, a provocat haos în trafic.

62337046
Vijelia a pus stăpânire pe întreaga țară. Copacii căzuți au distrus mai multe mașini în Capitală. În Timiș a răsturnat un TIR

În București, rafalele au doborât zeci de copaci, pe unii, din păcate, peste mașini. În Timiș, un TIR de câteva tone s-a răsturnat din cauza vijeliei, iar în Vâlcea, autoturismul unui bărbat a fost luat pe sus de un pârâu ieșit din matcă.

62337041
Ce înseamnă aderarea Finlandei la NATO. “Alianța se întărește din Laponia până în Dobrogea”

Intrarea Finlandei în NATO are loc la exact 74 de ani de la înfințarea Alianței, în 4 aprilie 1949. Aderarea țării nordice va aduce un câștig Alianței, pentru că are o armată foarte bine pregătită și echipată.  

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.