Reacția Ambasadei Rusiei, după convocarea ambasadorului la MAE pentru a-i arăta resturile unei drone. Cum a descris dovezile

62433746

Ambasada Rusiei în România susţine, vineri seară, că dovezile prezentate de Ministerul de Externe ambasadorului nu sunt, de fapt, dovezi, pentru că nu s-au prezentat date despre traiectoria dronei.

În plus, susţin oficialii ruşi, ”natura fragmentelor indică fără echivoc faptul că drona nu a căzut de una singură, ci a fost doborâtă”, ceea ce ”exclude complet orice speculaţii privind o presupusă încălcare intenţionată a integrităţii teritoriale a României”.

”Pe 14 noiembrie, Ministerul Afacerilor Externe al României a organizat pentru Ambasadorul Rusiei o acţiune teatralizată, însoţită de o sesiune foto, menită să convingă opinia publică de „o nouă încălcare” a suveranităţii şi spaţiului aerian al României de către Federaţia Rusă. Drept dovadă au fost prezentate fragmentele şi fotografiile unui aparat de zbor fără pilot, care ar fi „căzut” pe teritoriul României în timpul unui atac asupra obiectivelor infrastructurii civile din Ucraina”, notează ambasada.

”Diplomaţilor români li s-a explicat că, pentru Forţele Armate ruse, obiectivele civile nu au fost şi nu vor fi niciodată ţinte, în timp ce formaţiunile militare ucrainene, nefiind în măsură să lovească obiective militare protejate, lansează atacuri teroriste tocmai asupra obiectivelor civile ruse”, arată Ambasada Rusiei în România, într-un comunicat de presă.

Potrivit docimentului citat, ”s-a subliniat că aşa-zisele «dovezi» nu sunt, de fapt, dovezi, deoarece nu au fost furnizate coordonatele de intrare ale aparatului respectiv în ţară şi datele privind traseul acestuia”.

”În plus, natura fragmentelor indică fără echivoc faptul că drona nu a căzut de una singură, ci a fost doborâtă de forţele de apărare aeriană, ceea ce s-ar fi putut întâmpla numai în afara spaţiului aerian al României. Acest lucru exclude complet orice speculaţii privind o presupusă încălcare intenţionată a integrităţii teritoriale a României şi privind orice ameninţări la adresa securităţii sale din partea Rusiei”, se mai arată în comunicatul citat.

Potrivit oficialilor ruşi, ”pentru a evita căderea accidentală a aeronavelor fără pilot doborâte, s-a recomandat încetarea aprovizionării cu armament a regimului antipopular condus de Vladimir Zelenski şi clica acestuia, care a uzurpat puterea în ţară”.

”Condiţiile pentru obţinerea păcii în Ucraina au fost repetate de mai multe ori de către conducerea rusă şi, în primul rând, de către Preşedintele Vladimir Putin. Partea română le cunoaşte foarte bine, de aceea spectacolele demonstrative cu acuzaţii absurde şi nefondate la adresa Federaţiei Ruse sunt extrem de nepotrivite”, se mai arată în comunicatul de presă citat.

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, vineri, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, unde i s-au prezentat ”dovezi palpabile, ample şi solide, ale violării spaţiului aerian al României” de către o dronă în noaptea de 10 spre 11 noiembrie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62557279
Ministrul Sănătății propune ca intervențiile stomatologice cu anestezie generală să se facă în spitale publice

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a lansat vineri seară o consultare publică pe Facebook privind posibilitatea ca anumite intervenții stomatologice care necesită anestezie generală să se efectueze în spitalele publice de urgenţă.

62591435
Judecătoarea dorită ministru de Călin Georgescu, despre protestul de la ÎCCJ: „Ne scuipă și ne doresc moartea”

Judecătoarea Adriana Stoicescu, de la Curtea de Apel Timişoara, îi atacă dur pe iniţiatorii protestului împotriva şefei Instanţei supreme, Lia Savonea.

62591471
„Comoara” găsită de polițiști acasă la un angajat al unui muzeu, de unde dispăruseră şapte monede medievale româneşti

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Timiş au efectuat o percheziţie domiciliară într-un dosar penal vizând dispariţia a şapte monede medievale româneşti.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.