Pusa sub urmarire penala, compania Hexi Pharma e anchetata si de ANAF: Se verifica si relatia cu firmele offshore

61800365

ANAF a demarat o ancheta la Hexi Pharma care vizeaza inclusiv linia relatiei cu firmele offshore din Cipru, pentru care a invocat in instanta facturi neachitate de peste 20 milioane de euro, relateaza News.ro.

 

Firma era in evidentele Fiscului inainte de a debuta scandalul dezinfectantilor, insa verificarile se justifica cu atat mai mult in contextul noilor date aparute, potrivit informatiilor News.ro. Hexi Pharma si-a cerut insolventa, invocand in solicitarea depusa la Tribunalul Bucuresti, pe langa o datorie de 23,5 milioane de lei catre bugetul de stat si catre furnizori ai companiei, facturi in valuta neachitate de peste 20 milioane de euro catre doua offshore-uri din Cipru.

Unul dintre acestea are legatura cu patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, iar celalalt se regaseste in actionariatul Unilab SA, detinatoarea laboratorului care verifica produsele Hexi Pharma. Potrivit documentelor consultate de News.ro, Hexi Pharma a atasat, la dosarul de insolventa, facturi neachitate catre Chemical & Pharmaceutical Solutions Ltd Nicosia si Hatom Limited Limassol in valoare totala de circa 20,56 milioane euro.

Dan Alexandru Condrea a mai depus la tribunal un Registru Jurnal de incasari si plati din perioada 1 octombrie 2015 - 4 mai 2016. Registrul are 6.994 de operatiuni. Cele mai mari valori la incasari au explicatia "incasare factura nr... din data..... Spital...". Totalul incasarilor in aceasta perioada este de 16,5 milioane lei, in timp ce platile se ridica la circa 16,62 milioane lei. Din documente mai rezulta ca Dan Alexandru Condrea a cumparat in decembrie 2015 un teren intravilan arabil de 11.383 metri patrati, cu 3.797.710 lei.

Euractiv a relatat ca Unilab SA, firma care detine laboratorul Unilab din Otopeni, are intre actionari atat persoane fizice cat si firma Hatom Limited, un offshore cipriot. Aceasta a intrat in actionariatul laboratorului - singurul care este acreditat sa testeze anumite tipuri de dezinfectanti in Romania - in luna februarie 2011, preluand actiunile cedate de un alt offshore cipriot, CPS Chemical and Pharmaceutical Solutions Limited, reprezentata de Dan Alexandru Condrea, desi acesta a negat orice legatura cu laboratorul. Judecatorii Tribunalul Bucuresti vor discuta cererea de intrare in insolventa pe 17 mai.

Hexi Pharma a anuntat miercuri ca isi va retrage produsele, ca a inceput deja procedurile legale pentru inchiderea fabricii si a cerut scuze personalului medical si tuturor celor care au fost sau ar fi putut fi afectati de neconformitatile dezinfectantilor sai. Scandalul Hexi Pharma a izbucnit dupa ce Gazeta Sporturilor si jurnalistul Catalin Tolontan au dezvaluit, bazandu-se pe declaratiile si pe documentele furnizate de fosti angajati ai firmei, ca dezinfectantii furnizati de aceasta spitalelor au concentratii mai mici decat cele inscrise pe eticheta. De asemenea, jurnalistii au relatat ca patronul firmei, Dan Condrea, este actionar la o firma care asigura servicii de curatenie in spitale, aceasta avand acelasi administrator ca si Unilab, laboratorul unde ar trebui sa fie verificata calitatea dezinfectantilor.  In urma acestui scandal, in 8 mai, ministrul Sanatatii, Patriciu Achimas Cadariu, a demisionat.

Compania Hexi Pharma, pusa sub acuzare

Compania Hexi Pharma a fost pusa sub urmarire penala de procurorii Parchetului General pentru participatie improprie la infractiunea de zadarnicire a combaterii bolilor, in dosarul dezinfectantilor diluati din spitale, relateaza Agerpres. "In continuarea cercetarilor efectuate in cauza cunoscuta generic sub denumirea 'Dezinfectantii utilizati in spitale', procurori ai Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au dispus, prin ordonanta, efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de persoana juridica SC Hexi Pharma CO SRL pentru participatie improprie la infractiunea de zadarnicire a combaterii bolilor, prevazuta si pedepsita de art. 52 alin. 3 raportat la art. 352 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal", se arata intr-un comunicat al Parchetului General.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Un barbat din Galati a disparut fara urme de cateva zile. Unde a fost vazut ultima oara de catre familie

Un barbat de 69 de ani din Galati a disparut fara urma de mai bine de cinci zile.

DNA extinde cercetarile in dosarul deputatilor Madalin Voicu si Nicolae Paun. Acuzatiile noi care le sunt aduse

Procurorii DNA au dispus extinderea si punerea in miscare a actiunii penale in legatura cu alte fapte penale fata de deputatii Madalin Voicu si Nicolae Paun, in dosarul de coruptie si de fraudare a fondurilor europene.

Trei politisti, raniti in misiune dupa ce o soferita a intrat cu masina in ei, pe contrasens. Toti au ajuns la spital

Trei politisti au fost raniti in aceasta dimineata, intr-un accident de circulatie, pe o sosea din Hunedoara.

Recomandări
Planul pentru cel mai negru scenariu la Cernavodă. Autoritățile vor să aducă apă cu cisterna dacă Dunărea scade la un metru

Guvernul anunță noi măsuri pe Dunăre prin care să asigure în viitor suficientă apă pentru răcirea reactoarelor centralei de la Cernavodă.

Reacția lui Nicuşor Dan la dezvăluirile despre șeful SPP Lucian Pahonțu: „Nu e în această situaţie”

Nicuşor Dan respinge acuzaţiile prezentate în mass-media despre Lucian Pahonţu, menţionând că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989 sau ulterior.

Cel mai în vârstă monarh din Europa, Regele Harald al Norvegiei, a decedat la vârsta de 89 de ani

Regele Harald al V-lea al Norvegiei, care a plecat în exil în Statele Unite încă din copilărie, în timpul ocupației naziste a țării sale natale, a murit la vârsta de 89 de ani.