Potrivit autorităţilor, în această perioadă a anului au loc multe accidente pentru că se strică vremea şi scade vizibilitatea şoferilor.
Unii utilizatori se plâng însă că trecerile de pietoni nu sunt bine semnalizate.
Corepondent ȘtirileProTV: "Pe lângă graba şoferilor, neatenţia, traversarea prin loc nepermis, neadaptarea vitezei în condiţii de ceaţă sau ploaie, poliţiştii par să le atragă atenţia pietonilor ca şi o vestimentaţie închisă la culoare, le-ar putea pune viaţa în pericol."
Ministerul de Interne a postat pe Facebook o fotografie în care le arată pietonilor cât de greu îi observă şoferii, dacă se îmbracă în negru.
În aceste condiţii, spun poliţiştii, sunt recomandate hainele deschise la culoare şi chiar adăugarea unor elemente reflectorizante. Cei care au comentat la postare nu au primit bine sfatul, iar unii şoferi par şi ei sceptici.
Șofer: "Cred că problema e în altă parte, nu la pietoni şi la vestimentaţia lor."
Potrivit poliţiei române anual, la nivel naţional, peste 1000 de pietoni sunt accidentaţi grav, iar câteva sute chiar mortal.
Statistica arată că de cele mai multe ori pietonii implicaţi au traversat prin loc nepermis. Specialiştii în conducere defensivă recomandă şi ei adăugarea elementelor reflectorizante mai ales pe hainele şi ghiozdanelor elevilor care ies seara de la cursuri.